Competiţia naţională “Şcoală Europeană” se desfăşoară la Craiova

0
580

Primăvara a venit cu vești bune și oportunități de care comunitățile educaționale trebuie să se bucure din plin. După o întrerupere de doi ani, din cauza pandemiei de Covid-19, Ministerul Educaţiei reia, în anul şcolar 2021 – 2022, competiţia națională pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană”. Astfel, în săptămâna 2-7 mai 2022, Inspectoratul Județean Dolj este gazda etapei naționale a Competiției „Şcoală Europeană”.

Este o competiție lansată în 2004,  ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţie care se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programul Erasmus+. În plus, este recunoscută de instituțiile europene, așadar este o ocazie extraordinară de valorizare a proiectelor dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale. Pentru acest eveniment, vor fi mobilizate toate forțele. În primul rând, 28 de inspectori de proiecte educaționale din țară, care vor evalua calitatea și coerența managementului școlilor înscrise, reflectat în documentele manageriale, precum și impactul pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlilor înscrise în competiție. “Echipa locală va face toate demersurile pentru buna organizare a acestui eveniment, dar și pentru promovarea culturii noastre locale, având astfel ocazia de a face cunoscut orașul Craiova și frumusețile acestuia, bogăția spirituală a oltenilor și implicarea de care dau dovadă aceștia în organizarea de evenimente de înaltă ținută. În lumina reflectoarelor sunt, cu certitudine, școlile din toată țara, care au implementat proiecte europene și care pot fi certificate cu titlul „Școală Europeană”, dar considerăm că organizarea unui eveniment de o astfel de amploare contribuie, pe termen scurt și pe termen lung, la bunăstarea întregii comunități, ceea ce se poate traduce, în cele din urmă, în beneficii pentru județul nostru. Este, la o altă scară, exact ceea ce se întâmplă în urma implementării unui proiect într-o instituție: participanții direcți trăiesc experiența completa – pregătire, mobilitate, diseminare, cunoștințe noi, beneficii lingvistice și culturale, iar comunitatea se bucură de toate acestea în mod indirect”, a precizat prof. Ani Drăghici, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale, coordonatoarea evenimentului.

În Dolj, 13 “Şcoli Europene”
La nivelul județului Dolj, școlile care dețin titlul de „Şcoală Europeană” sunt, începând cu 2017, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Liceul „Traian Vuia”, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, începând cu 2018 Colegiul Tehnic Energetic și începând cu 2019, Colegiul Tehnic de Arte si Meserii “Constantin Brancusi”, Liceul Tehnologic Auto, Colegiul National Carol I, Liceul “Voltaire”, Scoala Gimnaziala “Gheorghe Titeica”. Titlul de „Şcoală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu, școlile având posibilitatea de a-l menține prin eforturile pe care le fac și printr-un interes din ce în ce mai mare pentru dezvoltarea de proiecte noi, ceea ce are drept consecință îmbunătățirea managementului școlar și dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.