Florentina Voichi deschide expoziția „Legături de sânge” la Muzeul de Artă

0
309

La Muzeul de Artă din Craiova se va deschide vineri, 5 aprilie 2019, ora 18.00, expoziția „Legături de sânge”, cu lucrări de Florentina Voichi. Artista s-a născut la Craiova, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în anul 1977 și este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din 1991. Începând cu anul 1987 a realizat mai multe expoziții personale și a participat la numeroase expoziții de grup și colective. «Expoziția de pictură a Florentinei Voichi articulează într-o cadență gravă un discurs despre personaje care se relaționează în primul rând datorită legăturilor de sânge. (…) Discursul artistic este susținut de o paletă cromatică proprie, de-a dreptul insolită în contextul picturii românești, nu numai actuale, cu culori grele, saturate, uneori până la căderea în obscuritate totală”, notează Călin Stegerean, curatorul expoziției, subliniind că „singulară în arta din România este și tematica expoziției pe care Florentina Voichi și-a asumat-o cu tenacitate pe parcursul mai multor ani, asupra unora dintre lucrări revenind de nenumărate ori”. Expoziția  „Legături de sânge” va putea fi vizitată în sălile de la parterul muzeului în perioada 6 aprilie – 8 mai 2019, de marți până duminică, inclusiv, între orele 10.00-17.00.