Stop-cadru inedit în inima Toscanei

0
166

Despre Toscana se spune adesea că ar fi raiul pe pământ. Un ţinut fabulos ce atrage în fiecare an zeci de mii de turişti dornici să descopere oraşe medievale cu străzi înguste şi întortocheate ce gravitează în jurul catedralelor străjuite de turnuri campanilă sau peisaje colinare mirifice dominate de viţă-de-vie, măslini şi chiparoşi. Este una dintre cele mai frumoase şi râvnite regiuni din lume însă nu numai pentru turişti, ci şi pentru artiştii fotografi, care se grăbesc să urce pe coama dealurilor ce oferă panorame spectaculoase şi impresionează prin cromatică. În inima Toscanei a ajuns, într-o primăvară şi o toamnă, şi Sebastian Prioteasa, pentru mii de cadre cu peisajele de poveste. A selectat doar 32, pe care le-a reunit în prima sa expoziţie personală, intitulată „Toscana. Color.Monocrom.Experimental” şi deschisă zilele acestea la Muzeul de Artă Craiova.

Sebastian Prioteasa

Sebastian Prioteasa nu este unul dintre artiştii prea vizibili ai urbei. Din perfecţionism şi modestie, probabil, căci altfel are ce prezenta publicului iubitor de fotografie. Lucrările i-au putut fi admirate până acum în câteva expoziţii colective, majoritatea deschise la Craiova, iar altele în Bucureşti. Expune rar… şi bine, cum s-ar zice. Membru al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, avându-l mentor pe preşedintele acestuia, col. (r.) Mircea Anghel, Sebastian Prioteasa a decis că abia acum este momentul primei expoziţii personale.

L-a inspirat Toscana – „un fel de Mecca a artiştilor fotografi”, cum spune –, regiune în care a ajuns mai întâi în octombrie 2014, apoi în mai 2015. A refuzat însă bogăţia cromatică luxuriantă şi a ales un exerciţiu în registrul monocrom. Rezultatul este unul pe cât de inedit, pe atât de spectaculos şi poate fi admirat în fiecare dintre cele 32 de lucrări prezentate pe simeze. „Este un joc al excluderii, un joc al evacuării din senzorial a unei sumedenii de tonuri vinovate de a bruia calea spre sublim, spre metaforă, spre esenţă. (…) Esenţa unei realităţi, a unei trăiri, a unui gând, a unui sentiment”, remarca la vernisajul din 18 martie Emilian Ştefârţă, managerul instituţiei. Fotografiile expuse sunt imprimate pe pânză – tablouri canvas –, unele fiind prezentate pentru prima dată publicului, altele fiind premiate deja pe plan internaţional.

„Îmi doream demult să ajung în Toscana. Mai fusesem în Italia, la Florenţa, dar nu în regiunea cu Val D’Orcia şi celelalte zone rurale. (…) A fost un sentiment de exuberanţă, de extaz de la răsărit până la apus. Este o zonă foarte dinamică, lumina se modifică şi schimbă, odată cu ea, întreg ansamblul de culori ale naturii. Este o geometrie aparte, care îi impresionează nu numai pe fotografi. Am văzut acolo şi foarte mulţi pictori, dar şi scriitori”, a declarat Sebastian Prioteasa.

La tonalităţile aparte din lucrările sale reunite în expoziţia „Toscana. Color.Monocrom.Experimental” s-a referit şi col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”: „Sebastian Prioteasa reuşeşte, prin tonalităţi, prin culorile foarte subtile, prin modul în care abordează subiectele, să ne prezinte o Toscana aşa cum probabil nu aţi văzut sau nu veţi vedea la alţii. Asta pentru că în spatele acestei aparent facile prezentări se află o muncă extraordinară. Artistul are marele merit de a arăta lumii ceea ce nu poate, nu are capacitatea să vadă. Tocmai prin această capacitate extraordinară de analiză, prin posibilitatea aproape unică de decupare a esenţialului dintr-un tot, Sebastian Prioteasa reuşeşte să ne aducă o imagine a Toscanei total inedită. Printr-o monocromie dezvoltată subtil, frumos şi elegant, în acelaşi timp, reuşeşte să sublinieze ceea ce mulţi nu au reuşit să facă. Mă bucur că Sebastian Prioteasa a ajuns la un asemenea nivel de reprezentare şi de prezentare a imaginilor, deloc uşor pentru marea majoritate a fotografilor. Răzbate, dincolo de imaginile pe care le veţi vedea, sensibilitate, subtilitate şi talentul acestui artist”.

Cei care vor să viseze cu ochii deschişi la idilicele peisaje vălurite toscane sunt aşteptaţi la Muzeul de Artă, unde expoziţia lui Sebastian Prioteasa va rămâne deschisă până la sfârşitul săptămânii viitoare.