Mircea Năstase, despre Radu Marinescu, avocatul primarului Craiovei: „Dacă nu îşi cere scuze, îl dau în judecată!”

0
604

Profesorul Mircea Năstase, candidatul ALDE la Primăria municipiului Craiova, a precizat că nu are nicio legătură cu persoana despre care făcea vorbire, în urmă cu două zile, avocatul Radu Marinescu, ca fiind  „denunţătorul”, în dosarul de corupţie instrumentat de DNA Bucureşti. În acest dosar, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, are calitatea de inculpat. Mai mult, profesorul Mircea Năstase a spus că îl va contacta telefonic pe avocatul Radu Marinescu, căruia îi va solicita să-şi ceară scuze publice, iar dacă nu doreşte, îl anunţă „că mai sunt şi alţi avocaţi în Craiova”, adică îl cheamă în instanţă. Candidatul ALDE spune că după declaraţia avocatului s-au făcut presiuni mediatice foarte mari asupra sa.

Mircea Năstase

Candidatul ALDE la Primăria Craiova, fostul director al Colegiului Naţional Elena Cuza, acuză presiuni, după declaraţia avocatului Radu Marinescu, cum că unul dintre denunţătorii din dosarul de corupţie al primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu „ar fi rudă cu unul dintre candidaţi”. „As face o simplă referire la declaraţia avocatului Radu Marinescu, avocatul doamnei Lia Olguţa Vasilescu, afirmaţie care spune că denunţul vine din partea unei rude cu candidatul, în campanie electorală. Foarte mulţi colegi de-ai dumneavoastră au sunat, au venit aici, au filmat, au întrebat dacă este vorba de mine. Nu pot să vă spun decât atâta : mi-am construit cariera profesională fără să calc pe cadavre şi în acelaşi mod vreau să-mi construiesc cariera politică. Nu am nicio legătură cu niciunul dintre cei despre care vorbeşte avocatul Marinescu şi în speţă doamna primar, ca fiind denunţători în dosarul penal al doamnei Vasilescu. Ce apare în aşa-zisa stiripesurse, în mai multe publicaţii care sunt mai mult sau mai puţin controlate, nu face obiectul discuţiei de astăzi (n.r. ieri). Îmi exprim ca om părerea de rău pentru perioada pe care o traversează primarul Craiovei, dar în egală măsură,  este un lucru foarte bun că DNA-ul îşi continuă treaba. Eu consider că PSD-ul trebuia să-şi facă singur curat în ogradă, nu trebuia să apară DNA-ul ca să-l ajute. PSD trebuia să promoveze în diverse structuri şi funcţii oameni care sunt profesionişti şi au o calitate morală ireproşabilă”, a spus Mircea Năstase.

„Eu nu îmi asum şi nu am cum să-mi asum că sunt văr din fraţi cu cuscra mică cu Leonard Răescu”

Pe site-ul www.punctochit.info, a fost menţionat numele omului de afaceri la care avocatul Marinescu ar fi făcut referire, la ieşirea de la DNA. „Afaceristul craiovean despre care vorbeşte avocatul Marinescu ar fi, potrivit unor surse, Leo Raescu, patronul mai multor restaurante din Craiova. Raescu susţine financiar campania candidatului ALDE, Mircea Năstase….”. Asta în condiţiile în care pentru acelaşi site, avocatul Marinescu a declarat : „Există trei oameni de afaceri, unul dintre ei fiind o rudă a unui viitor candidat la Primăria Craiovei,  care susţin că ar fi furnizat materiale pentru această campania electorală din 2012. Nu este din punctul meu de vedere vorba de o luare de mită ci despre o posibilă influenţă faţă de cei trei oameni de afaceri pentru a realiza sponsorizări.  Susţinere clientei mele este că nu au existat sponsorizări în context nelegal”. Acesta a fost momentul din care a început presiunea mediatică asupra sa, susţine candidatul ALDE. Întrebat dacă omul de afaceri  Leo Răescu este membru ALDE, profesorul Năstase a confirmat şi a menţionat că într-o primă etapă îl va suna pe avocatul Marinescu şi îl va pune să-şi ceară scuze public. Dacă nu o va face, îl va chema în instanţă. „Domnul Leonard Răescu este membru ALDE, asta înseamnă că poate fi rudă cu oricare dintre noi. Eu nu îmi asum şi nu am cum să-mi asum că sunt văr din fraţi cu cuscra mică cu Leonard Răescu. El este unul dintre proprietarii restaurantului Bulevard la care noi ne adunăm, mai stăm de vorbă, bem cafeaua, dar asta nu înseamnă că Leornard Răescu are vreo legătură de rudenie cu mine. Este membru în partidul nostru, este o persoană care a pus umărul la construcţia multor organizaţii în Craiova şi în judeţ. O să-l contactez pe avocatul Marinescu, fie să-şi ceară public scuze şi să dezmintă fie…mai sunt avocaţi în Craiova, aşa că dacă se consideră o persoană aptă să intre la luptă pe asemenea chestii… însă, eu îl aştept cu scuzele publicate într-o publicaţie din Craiova”, a spus candidatul Năstase.

„Am fost acuzat pe nedrept că i-am scos foaia matricolă”

Întrebat dacă a simţit vreo presiune, fie ea şi mediatică asupra sa în ultimele zile, pentru că pe paginile de socializare au apărut comentarii acide cu privire atât la omul de afaceri Leonard Răescu, cât şi la adresa candidatului ALDE, profesorul Mircea Năstase a spus că a remarcat acest lucru, pentru că este conectat la lumea virtuală, dar a şi simţit o presiune foarte mare asupra sa. „Am simţit lucrul acest, mai ales că veneam după o lună în care încercasem să dezmint ceea ce Gelu Vişan a făcut ca şi afirmaţie că eu am bătut palma cu doamna primar. Se pare că mi-am irosit energia degeaba o lună de zile, pentru ca apoi să vină confirmarea în data de 30 martie. Nu vreau să mai pierd energie, pentru că ştiu care e atitudinea doamnei primar, nu este prima oară când dumneaei face afirmaţii nefondate. În 20012-2013 am fost acuzat pe nedrept că i-am scos foaia matricolă care i-a apărut în nu ştiu ce ziar. Dar de aceea vă spun că o curăţenie în PSD e necesară şi trebuie să o facă singuri, dacă nu, vor rămâne cu mizeria acolo. Eu consider că un partid trebuie să-şi facă ordine, să iasă la înaintare cu oamenii cei mai buni, dacă nu… se întâmplă sincope de acest gen”, a mai spus profesorul Mircea Năstase, candidatul ALDE Dolj.