Când orice mărturie retrospectivă poate fi profund neîntemeiată

0
130

Se discută, fără mare elan şi interes, despre noua lege a lustraţiei, trecută cu detaşare prin Camera Deputaţilor. Spunem „noua lege” fiindcă precedenta, moşită, între alţii, de Mona Muscă (ex-PNL), celebra auto-lustrată, a fost în întregime declarată neconstituţională, în 2010, de Curtea Constituţională. Despre lustraţie s-a vorbit mult în ultimii 20 de ani, în ţările Europei de Est, şi, exceptând „gauckarea” germană, justă procedural, atentă, individuală, cu drept de apel, în fosta RDG, nicăieri nu s-a materializat coerent. O adevărată polemică aprinsă între dizidentul, istoricul, jurnalistul şi politologul polonez Adam Michnik şi fraţii Lech şi Jaroslaw Kaczinski, dar şi partidul acestora, „Lege şi Dreptate”, pe seama lustraţiei, s-a încheiat prin verdictul de neconstituţionalitate al Tribunalului Constituţional de la Varşovia. Adam Michnik, redactorul-şef al Gazetei Wyborcza, se pronunţa împotriva anticomuniştilor veninoşi, dar şi a celor de pe urmă. Timothy Gaston Ash, în „Istoria prezentului” (Ed. „Polirom”, 2002), rezervă un lung capitol proceselor, epurărilor şi lecţiilor de istorie, concluzionând astfel: „Nu un Adevăr unic, absolut, cu a mare, dar, totuşi, unul adevărat şi important”. Nu există generalizări simple şi multe au depins de natura tranziţiei. Adoptarea legii lustraţiei, chiar şi atât de târziu, cu destule rezerve în privinţa constituţionalităţii ei şi, mai ales, al branşării la exigenţele CEDO, nu înseamnă mai nimic. Şi nu va produce efecte. Scopul este unul de imagine. Se invocă faptul că legea a trecut prin Camera Deputaţilor în absenţa social-democraţilor şi liberalilor, grupuri ocupate cu fronda parlamentară, deci meritul aparţine coaliţiei guvernamentale (PDL-UNPR-UDMR). Deşi amendamentul introdus în ultima clipă, prevăzând suspendarea pe cinci ani din funcţiile publice a foştilor procurori, din anii regimului comunist, o vizează, precumpănitor, pe Monica Macovei, care insistase în interiorul PDL asupra necesităţii reluării proiectului legii lustraţiei. Forma de discriminare este dezagreabilă. Multe lucruri rămân de discutat şi la un consens nu se va ajunge niciodată. Actuala elită politică (şi, în parte, intelectuală) s-a format în anii comunismului. Ea nu ar fi existat fără comunism. Este un fapt, nu o judecată de valoare. La aceasta se adaugă şi nevoia de legitimitate proprie oricărui regim, dar, cu atât mai mult, unuia instaurat în urma unei răsturnări a puterii. Că noi avem astăzi foşti comunişti răspopiţi, reformaţi sau reevaluaţi, deveniţi haiduci anticomunişti, asta pentru ca raportarea lor să nu se facă la regimul răsturnat şi ulterior discreditat. Comunismul a existat şi nu trebuie să ne comportăm ca şi când n-ar fi existat. N-a fost o opţiune a românilor. Există, fireşte, o strategie complementară uitării, rezumată în argumentaţia adevărată „totuşi, ceva s-a înfăptuit”. Comunismul a fost cum a fost, oamenii au muncit şi au creat, cum afirmă Lucian Boia în „Istorie şi mit în conştiinţa românească” (Ed. „Humanitas”, 2011). Dar orice măsurare a unor „realizări” se cade a fi globală şi comparativă. În preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, raportul între ţările cele mai dezvoltate şi România în privinţa PIB-ului pe locuitor era de 3 la 1. Astăzi, chiar o estimare de 10 la 1 e sub realitate. Oamenii au creat uneori în comunism, atât cât au putut, dar să nu ne închipuim că au putut crea ca şi când sistemul ar fi fost doar o simplă faţadă nevinovată de folclor românesc. Prin legea lustraţiei, salutată de nu puţini, ne reprezentăm ca un popor dostoievskian, format din milioane de adulţi care au trăit, zi de zi, o dramă sfâşietoare, de a fi membrii unui partid pe care îl detestau în adâncul conştiinţei. O analiză de circumstanţă a raportului etic dintre ideile dominante şi convingerile personale nu lămureşte lucrurile. Fiindcă foştii comunişti, deveniţi anticomunişti cu faţă bolşevică, sunt ataşaţi şi de actualele partide, din care fac momentan parte, în aceeaşi măsură, a urmăririi propriilor interese, probată şi odinioară.