Au predat jandarmilor o geantă găsită în autobuz

0
384

Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflat în timpul liber, într-un autobuz, a auzit doi elevi discutând ce să facă cu o geantă pe care o găsiseră. Tinerii, o fată şi un băiat, se întrebau unul pe celălalt unde ar fi cea mai apropiată unitate de Poliţie ca să predea geanta şi au coborât în staţia RAT din centrul Craiovei, de pe strada “Arieş”.

Împreună cu ei a coborât şi jandarmul, s-a prezentat, le-a spus cu ce se ocupă şi s-a oferit să-i conducă la sediul IJJ Dolj pentru a preda geanta. Cei doi, T. G. şi P. D., ambii în vârstă de 13 ani, elevi la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova, au povestit că găsiseră geanta într-un alt autobuz, în timp ce se deplasau către şcoală, întrebaseră în stânga şi-n dreapta, însă nu găsiseră proprietarul, aşa că hotărâseră să o predea organelor abilitate pentru a fi restituită persoanei ce o pierduse.

“În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că geanta aparţine lui M. E, de 78 ani, pensionară, şi conţine un telefon mobil, mai multe bunuri şi înscrisuri, precum şi suma de 352 lei. În scurt timp s-a luat legătura cu una din rudele femeii urmând să se prezinte la sediul unităţii pentru a-i fi predată geanta pe bază de proces-verbal”, a declarat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.