Urmăriţi prinşi de poliţişti

0
312

Lucrători ai Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi, în urma activităţilor specifice desfăşurate miercuri, 29 februarie a.c., l-au prins pe Ionuţ Surdu, de 22 de ani, din comuna Braloştiţa, pe numele căruia Judecătoria Filiaşi a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat definitiv la 3 ani de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Tot miercuri, poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale de la Secţia 2 Poliţie Craiova au reuşit să-l depisteze pe Gabriel Smedoiu, de 27 de ani, din Craiova, care avea mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, emis marţi, 28 februarie, de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Ambii au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.