Reacţia tinerilor liberali / „Victor Ponta a propus impozitarea românilor din diaspora”

0
388

Tineretul Naţional Liberal îşi exprimă îngrijorarea privind soluţia identificată de primul-ministru Victor Ponta pentru creşterea numărului de contribuabili şi afirmaţiile grave cu privire la diferenţele salariale dintre marea masă a funcţionarilor publici şi funcţionarii publici din organismele de control.

            Prezent la dezbaterea pe tema Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale 2014-2020, organizată de Fundaţia Friedrich Ebert, Victor Ponta, a propus impozitarea românilor din diaspora ca soluţie pentru creşterea bazei contribuabililor la bugetul asigurărilor sociale. Mai mult, în expunerea sa,  premierul a făcut referire şi la modul diferenţiat în care sunt plătiţi funcţionarii publici din entităţile administrative, comparativ cu funcţionarii publici din rândul organelor de control. Comparându-i pe primii cu nişte “oi” şi pe cei din urmă cu nişte “câini de pază”, primul-ministru riscă să învrăjbească categoriile de funcţionari publici, în loc să propună soluţii concrete pentru stimularea şi creşterea bunăstării acestora.

„Acei oameni nu au plecat de plăcere”

            Tineretul Naţional Liberal consideră lipsită de respect şi luciditate afirmaţia primului-ministru cu privire la impozitarea românilor din diaspora. Acei oameni nu au plecat de plăcere, iar marea majoritate, după cum a afirmat chiar Victor Ponta, trimit sume importante de bani în România, bani ce sunt cheltuiţi în economia ţării noaste. Mai mult, singura modalitate prin care Victor Ponta poate impozita nişte români care muncesc în străinătate şi care deja plătesc taxe şi impozite în acele state, este să le impună o taxă lunară pe cetăţenie. O măsură cu adevărat inedită, unică în lume şi înjositoare pentru orice stat şi orice guvern. “Am citit cu surprindere afirmaţiile premierului Victor Ponta privind beneficiile pe care le-ar aduce bugetului o impozitare cu 10 euro a românilor din diaspora. Pe lângă faptul ca mi se pare o declaraţie total neserioasă şi uşor pătimaşă la adresa celor care au votat împotriva sa în 2014, nici nu poate fi pusă în practică din punct de vedere legal”, a declarat Florin-Alexandru Alexe, preşedinte TNL şi deputat PNL.

Florin-Alexandru Alexe

„Comparaţiile plastice cu oi, lupi şi câini de pază nu sunt potrivite pentru anvergura unui prim-ministru”

            În privinţa afirmaţiilor cu referire la nivelul de salarizare al funcţionarilor din instituţiile administrative, comparativ cu cei din instituţiile de control, tinerii liberali îi atrag atenţia primului ministru că învrăjbirea categoriilor de funcţionari sau scuzarea micilor corupţi cu argumentul sărăciei, nu vor conduce la creşterea bunăstării niciunei categorii de cetăţeni. Mica corupţie din rândul funcţionarilor publici este nocivă pentru economie şi conduce la stagnare şi implicit la sărăcie. “Comparaţiile plastice cu oi, lupi şi câini de pază nu sunt potrivite pentru anvergura unui prim-ministru. Traian Băsescu mai făcea comparaţii metaforice asemănătoare cu slabul si cu grasul care stă în spatele acestuia. Scopul era şi atunci acelaşi, învrăjbirea unor categorii de cetăţeni.”, a declarat Costel Alexe, secretar general TNL şi deputat PNL. Tineretul Naţional Liberal solicită primului-ministru Victor Ponta să îşi ceară public scuze pentru afirmaţiile neserioase pe care le-a făcut.