Concert extraordinar de Ziua Națională a României la Stockholm

0
762

Pianistul Daniel Ciobanu, pianista Andreea Spînu și violoncelistul Constantin Borodinau susținut, pe 29 noiembrie, un concert extraordinar cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României la Stockholm, în capitala Suediei. La evenimentul muzical, organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm și de Ambasada României în Regatul Suediei, au participat numeroși invitați, printre care personalități ale lumii culturale, membri ai Parlamentului suedez, înalți oficiali guvernamentali, ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic, consuli onorifici ai României și reprezentanți de marcă din comunitatea românească din Regatul Suediei. Concertul dedicat Zilei Naționale a României s-a desfășurat la Colegiul Regal de Muzică din Stockholm (Kungliga Musikhögskolan), una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din Suedia, înființată în anul 1771. Programul a fost alcătuit din lucrări clasice și de muzică contemporană, compuse de George Enescu, Serghei Rahmaninov, Robert Schumann, Ciprian Porumbescu, Constantin Silvestri, Grigoraș Dinicu, Carmen Petra-Basacopol și Dan Dediu. „Sunt pe deplin onorat că am făcut parte din acest recital deosebit, alături de artiștii Andreea Spînu și Constantin Borodin, în celebrarea Zilei Naționale a României la Stockholm. Invitația din partea Institutului Cultural Român din Stockholm și a Ambasadei României în Regatul Suediei a fost o bucurie și un moment cu totul deosebit, în care am putut aduce muzica și emoțiile românești în inimile celor din jur. Programul a fost un bogat caleidoscop de culori și măiestrie, incluzând lucrări semnificative din patrimoniul muzical românesc, cum ar fi Balada lui Ciprian Porumbescu, aducând totodată în prim-plan și compoziții valoroase din repertoriul mai puțin cunoscut, semnate de compozitorii Dan Dediu și Petra Basacopol‟, a declarat pianistul Daniel Ciobanu.

Pianistul Daniel Ciobanu a absolvit Conservatorul Regal din Scoția. Și-a completat studiile la École Normale de Musique „Alfred Cortot” din Paris și la Universität der Künste din Berlin. A câștigat cea mai importantă recunoaștere internațională în 2017, la Concursul „Arthur Rubinstein” din Tel Aviv, unde a câștigat Medalia de Argint, cât și Premiul Publicului. A cântat pe mari scene, printre care Carnegie Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square din Londra, Festivalul Internațional „George Enescu” din București. Personalitatea muzicală și tehnica distinctă a lui Ciobanu au condus la colaborări cu orchestre prestigioase precum Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Elb-Philharmonie Hamburg, Filarmonica din Israel și Israel Camerata, Royal Scottish National Orchestra, Filarmonica „George Enescu” și Orchestra Națională Radio. În 2017, Daniel Ciobanu a înființat Festivalul de Muzică Neamț, pentru a crea o platformă internațională pentru tinerii artiști. CD-ul său de debut a fost lansat în 2020 şi se bucură de elogiile criticii de specialitate, primind distincţia “Les Chocs du mois” pentru decembrie 2020 a revistei franceze Classica. A fost primul artist în rezidență al Filarmonicii „George Enescu“, începând din stagiunea 2020-2021.

Andreea Spînu a absolvit, în 2019, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti și își continuă studiile la Conservatorul Regal din Scoția.În 2022, a susținut o serie de concerte la patru mâini alături de pianistul Daniel Ciobanu în Israel, Germania, Franța și România, debutând inclusiv în sălile mari ale Filarmonicilor din Timișoara și Târgu Mureș.A participat la cursuri de măiestrie cu profesori remarcabili, printre care Eduard Kunz, Corina Ibănescu, Andreas Henkel, Martin Huges și Yaron Rosenthal.Asusținut atât recitaluri solo, cât și de muzică de cameră la festivalurile “Eufonia”, “Simfonii pe Asfalt”, precum și la Bienala Europeană a Poeziei din Brașov, colaborând cu KamerArt Trio, AdMusicam Chamber Orchestra și Filarmonica Sibiu.A fost, de asemenea, correpetitor de balet pentru Opera Comică pentru Copii din București și s-a implicat într-o serie de concerte educaționale organizate pentru copiii care provin din medii defavorizate, sub titlul “Pavilion muzical”.

Constantin Borodin a fost student la Universitatea Națională de Muzică Bucuresti, la clasa profesorului Marin Cazacu. A participat la cursuri și masterclassuri de muzică de cameră, precum „SoNoRo Interferențe” (2015, 2018) , “ISA 18”. De asemenea, a participat la cursuri de măiestrie cu profesorii Judith Ermert, Mirel Iancovici, Stefan Popov, Frans Helmerson, Justus Grimm. Câstigător a mai multor premii ca membru într-o formație camerală (“M ist fur Mozart”, concursul “Emanuel Elenescu”, “Ada Ulubeanu” ș.a. ), laureat a peste 15 premii la concursuri naționale și internationale ( “Eugen Coca”, “Paul Constantinescu”, “Mihail Jora”, “Alexandru Morosanu”, “Zlata Tkaci”, “Drumul spre celebritate”, etc.), violoncelistul este prezent la competiții internationale și participă cu regularitate în concerte de muzică de cameră.Din octombrie 2018, a devenit student la prestigioasa universitate de arte (UdK) din Berlin.A câștigat locul al doilea la Concursul Internațional „George Enescu‟ 2022, Secţiunea Violoncel.