Ciolacu vrea adoptarea bugetului până la finele lui 2021

0
991

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, liderul Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că proiectul legii bugetului de stat pe 2022 trebuie adoptat de Parlament până la sfârşitul anului în curs.

„Eu am spus că trebuie până la sfârşitul anului să avem buget. La ce majoritate parlamentară există, la ce specialişti avem în zona de finanţe… Categoric, trebuie o discuţie şi în Coaliţie, fiindcă acum Ministerul de Finanţe este la PSD şi neapărat trebuie să închidem. E cea mai importantă lege pe care o votează parlamentarii, legea bugetului de stat. Există bani. Povestea aia că nu există bani pentru români eu nu o….”, a afirmat Ciolacu, la TVR 1.

Întrebat care vor fi pilonii acestui buget pentru anul viitor, Ciolacu a spus: „investiţiile şi protecţia socială a categoriilor vulnerabile”.

„E normal să existe eficienţă pe zona de investiţii şi de atragere de fonduri europene. Asta trebuie să fie prioritatea zero, în afară de Sănătate…. Restul, cu energia, o să vedeţi. O să mai crească… E o criză, totuşi, mondială, ca şi pandemia. Unii sunt mai eficienţi în administrare”, a adăugat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a mai amintit că PSD a propus ca alocaţiile copiilor de până în doi ani să fie de 600 de lei, conform legii.