Accident tragic, astăzi, la Filiaşi

0
331
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiași au fost sesizaţi, de un bărbat , în vârstă de 44 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza orașului Filiași, ar fi accidentat o femeie. Din păcate, a fost vorba despre un eveniment tragic, femeia decedând.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că bărbatul în cauză, în timp ce conducea un autoturism,  pe Bulevardul “Racoțeanu”, din Filiași, ar fi accidentat o femeie de 82 de ani, din  Filiaşi, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. “În urma evenimentului rutier, din păcate, femeia a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.