De Centenar, România a învins Cehia, la Eurohandbal 2018

0
430

În ziua Centenarului României, naţionala feminină de handbal a reuşit o victorie, la debutul în turneul final al Eurohandbal 2018, 31-28, la pauză 17-11, contra Cehiei. În sala din Brest, acolo unde şi SCM Craiova a jucat anul trecut în drumul spre trofeul EHF, tricolorele şi-au luat revanşa în faţa formaţiei care le elimina acum un an, la Campionatul Mondial. Ca de obicei la meciurile României, finalul a fost unul tensionat, cu Cehia apropiindu-se la 2 goluri, după ce preţ de 40 de minute ecartul a fost unul liniştitor, cea mai mare diferenţă fiind de 9 goluri în favoarea lui Neagu & co, scor 22-13. România  avut avantaj din start, pe finalizările Cristinei Neagu şi intervenţiile Iuliei Dumanska (procentaj de peste 50 la sută la mingi apărate în prima repriză). Eliza Buceschi, utilizată numai în faza de atac, a fost şi ea foarte inspirată, inclusiv de la 7 metri, după ce Neagu ratase prima astfel de aruncare. În ultimele minute, când Neagu a fost marcată mai strâns, iar Buceschi a obosit, ideile ofensive ale naţionalei noastre s-au redus dramatic, atât la finalizare, cât şi pentru angajarea excelentului pivot Pintea. De la 23-15, cehoaicele au venit la 23-19, apoi s-au apropiat la 28-26 şi 29-27. Nici Martin Ambros n-a fost prea inspirat, atât când a jucat fără portar în inferioritate, fiind evident că situaţiile respective nu sunt lucrate sau cel puţin nu sunt încă puse la punct la naţionala României. De asemenea, ibericul a trimis-o în poartă pe final pe Denisa Dedu, care nu a reuşit să pareze vreo minge. Am suferit în extrema stângă, unde variantele Florică şi Ardean n-au fost viabile, atât pe atac, dar şi pe tranziţia negativă, Laslo n-a fost o soluţie pe atac, atât pe combinaţii şi cu atât mai puţin la finalizare. Revenită la naţională, Perianu nu este nici ea măcar aproape de potenţialul de acum câţiva ani, în timpe ce Geiger este aceeaşi uucătoare inconstantă, Din fericire, în ultimele minute au venit 4 goluri din extrema dreaptă, de la Udriştoiu şi Chiper, care au păstrat avantajul tricolorelor. Eliza Buceschi a fost declarată jucătoarea meciului.

Au jucat pentru România: Dumanska, Dedu (portari), Buceschi – 9 goluri (5 din 7 metri), Neagu – 8, Pintea – 5, Udriştioiu – 3, Dragut – 2, Chiper – 1, Geiger – 1, Florică – 1, Băcăoanu – 1, Laslo, Perianu, Ardean.

Luni, de la ora 19, ora României, tricolorele întâlnesc naţionala Germaniei. Aceasta a produs o mare surpriză, învingând cu 33-32 naţionala Norvegiei, în celălalt meci din grupă. Chiar şi fără Mork şi Kurtovic, nordicele sunt considerate principalele favorite la câştigarea trofeului.

Neagu: “Dacă nu jucăm ca o echipă, nu avem nicio şansă”

Selecţionerul României a spus după meci că trebuie să îmbunătăţească jocul echipei, chiar dacă acesta a fost foarte bun în prima repriză a meciului cu Cehia: “În prima repriză am jucat foarte bine, Europeanul e foarte greu. Toate echipele sunt puternice, toate adversarele sunt ambiţioase şi trebuia să începem bine primul meci. Mai sunt multe de rezolvat, trebuie să îmbunătăţim jocul. Trebuie să spunem că în prima repriză am jucat bine în defensivă. Toate jucătoarele sunt bune, nu trebuie lăsate să arunce. Dar o să le spun asta la antrenament”, a declarat spaniolul.

Cristina Neagu s-a declarat mulţumită de prestaţia României, dar spune că este nevoie de multă atenţie la următoarele jocuri: “Nu e meci uşor la Campionatul European. Putem vedea asta şi la celelate partide, ce rezultate s-au inregistrat acolo. Le mulţumesc românilor că ne-au susţinut şi le urez la mulţi ani. Am obţinut o victorie importantă pentru ţara noastră, iar ei ne-au ajutat. Pentru noi era important să câştigăm acest meci, mai ales că Cehia ne-a eliminat de la Campinatul Mondial. Nu cred că există favorite la acest turneu. Noi vrem să ne pregătim foarte bine şi urmează un meci greu cu Germania. Dacă nu reuşim să jucăm ca o echipă, nu avem şanse. Cine înscrie contează cel mai puţin, important e să jucăm ca o echipă”, a încheiat Neagu.