Studenţii timoceni s-au reunit într-o primă şedinţă în cadrul AST

0
781

timoceni timoceni1Săptămâna trecută, studenţii români din Serbia, care studiază la universităţile din Bănie, s-au reunit la sediul Asociaţiei Studenţilor Timoceni din Craiova, într-o primă şedinţă, unde au dezbătut toate probleme legate de situaţia românilor din Valea Timocului. Unul din punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei respective a prezentat modul în care studenţii noi veniţi, adică cei din anul I de studiu. s-au acomodat cu căminele studenţeşti, cu orarul de la facultate şi au făcut recunoaşterea oraşului. Djordje Petrovic Pirke, preşedintele AST Craiova ne-a precizat că astfel de şedinţe cu studenţii timoceni aflaţi la studii vor avea loc săptămânal. „La prima şedinţă, le-am solicitat membrilor AST să vină cu propuneri de proiecte, pentru anul universitar 2016-2017 prin care să ne aducem şi noi o contribuţie la promovarea românismului, a obiceiurilor şi tradiţilor româneşti. Totodată, urmărim să atragem atenţia că învăţarea limbii române în şcolile din Timoc este impetuos necesară pentru că, atunci când se vine la studii, la Universitate, timocenilor să le fie mult mai uşor pentru a înţelege cursurile. Din acest punct de vedere vom încerca să participăm la toate proiectele ce vizează predarea limbii române…”, a subliniat Djordje Petrovic Pirke. Studenţii timoceni de la Univesitatea din Craiova au făcut şi o vizită  în Capitală unde au descoperit istoria României, frumuseţile patriei noastre şi au luat contact cu muzeele de la Bucureşti, cu mediul universitar din Capitală şi au putut să stea de vorbă şi cu profesori, istorici şi reprezentanţi ai Departamentului Românilor de Pretutindeni.