Cel puţin 25.000 de persoane dislocate, în urma cutremurelor din Italia începând din luna august

0
342

italiaAproximativ 25.000 de persoane au fost dislocate pe teritoriul statului italian, în urma cutremurelor care au avut loc în Italia începând din luna august, conform Unităţii de Protecţie civilă. Mii de persoane au ieşit pe străzi din cauza seismelor, semnalându-se scene de panică. Sute de persoane aflate în stare de şoc au sunat la serviciile de urgenţă. Clădiri întregi au fost evacuate din raţiuni de precauţie. Un cutremur de 6,5 grade pe scara Richer a avut loc duminică dimineaţă în regiunea italiană Umbri. Sute de clădiri s-au prăbuşit, iar alte mii au suferit daune structurale, pagubele fiind estimate la zeci de milioane de euro. Amatrice, este o altă localitate afectată grav de cutremurul din august, s-a prăbuşit o biserică şi un sediu al administraţiei locale. În orăşelul Norcia s-a prăbuşit Basilica San Benedict. Prăbuşiri de clădiri au fost înregistrate şi în localităţile Castelsantangelo sul Nera şi Preci. Ca măsură de precauţie, la Roma au fost închise catedralele San Paolo şi San Lorenzo. Două alte cutremure – de 5,6, respectiv 6,0 grade pe scara Richter – au avut loc miercuri seară în centrul Italiei. Primul cutremur, de 5,6 grade, s-a produs la ora 19.10 (20.10, ora României), în zona localităţii Visso (provincia Macerata, regiunea Marche), la adâncimea de doar 10 kilometri, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS).