Biblioteca „Aman”: „English Language Program for Youths”

0
413

bibliotecaÎn perioada 4-8 septembrie, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, prin American Corner Craiova, va găzdui întâlnirile elevilor participanţi la “English Language Program for Youths”.

Selectaţi în urma unei probe de interviu, cei 15 elevi participanţi vor fi îndrumaţi de profesorii Corina Vasile şi Andreea Dinu în activităţile de învăţare şi perfecţionare a limbii engleze şi istoriei americane. Sesiunile de lucru se vor desfăşura de luni până vineri, începând cu ora 12.30, la American Corner.

«Învăţarea, respectiv perfecţionarea cunoştinţelor de limbă engleză şi de istorie americană se desfăşoară cel mai bine la American Corner. Parteneriatul pe care biblioteca îl are cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti de mai mulţi ani este o ocazie excelentă  care vine în întâmpinarea nevoilor tuturor celor preocupaţi de Statele Unite, de limba engleză,  de cultura şi istoria americane. Desfăşurarea acestui proiect prezintă un doău mari avantaje. Pe de o parte, exersarea limbii engleze cu ajutorul resurselor disponibile la bibliotecă va contribui, neîndoielnic, la o mai bună asimilare şi aprofundare a cunoştinţelor. Pe de altă parte, cunoaşterea spaţiului şi a ofertelor informaţionale pe care le pune la dispoziţie Biblioteca Judeţeană “Alexandru si Aristia Aman” se poate constitui într-un apel la formare şi informare continue, chiar şi dincolo de activităţile prevăzute în proiect. Elevii, liceenii şi toate celelalte categorii de vârstă pot beneficia, pentru felurite preocupări şi interese, de expertiza bibliotecarilor efortul de informare şi educare», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

“English Language Program for Youths” este un proiect iniţiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi are ca principal obiectiv perfecţionarea copiilor în domeniul învăţării limbii engleze şi  istoriei americane. Programul este destinat elevilor de clasa a IX-a şi se desfăşoară pe o perioadă de doi ani.