Protest degenerat în violenţă la Sao Paolo după destituirea preşedintei Dilma Rousseff

0
314

protestO manifestaţie organizată la Sao Paulo, Brazilia, în semn de protest faţă de demiterea preşedintelui Dilma Rousseff, a degenerat miercuri noapte în violenţe între protestatarii înarmaţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene, relatează Reuters. Cel puţin patru persoane au fost arestate.

Mii de suporteri ai Dilmei Rouseff au ieşit în stradă în toate marile oraşe din Brazilia. În Sao Paolo şi în Rio de Janeiro, toate arterele principale au fost invadate de oameni care doresc rămânerea Dilmei Rouseff în funcţia de preşedinte al Braziliei. La Sao Paolo, protestatarii au decis să mărşăluiască într-o direcţie neaprobată anterior de autorităţi, aşa că forţele de ordine s-au aliniat să împiedice mulţimea să schimbe traseul. După terminarea mitingului aprobat, câteva zeci de oameni au rămas în stradă, în apropiere de Muzeul San Paulo. Înconjuraţi de poliţie, unii protestatari au încercat să cordonul de pază, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa. Rezultatul a fost însă o înfuriere a protestatarilor, care au aruncat cu cocteiluri molotov în poliţişti.