Managerul de la Spitalul Floreasca a demisionat, după protestele medicilor de la UPU

0
341

spManagerul Spitalului de Urgenţă Floreasca din capitală, Sorin Păun, şi-a dat demisia după întâlnirea pe care a avut-o azi noapte cu ministrul Sănătăţii. Gestul său a venit după ce mai mult de jumătate din medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi-au înaintat demisiile, nemulţumiţi că şeful lor afectează calitatea actului medical şi le adresează injurii. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a anunţat miercuri noapte demisia managerului de la Spitalul Floreasca:

“În această seară, doctorul Sorin Păun, managerul interimar al Spitalului Floreasca, mi-a înaintat demisia din funcţia de conducere a unităţii sanitare.

În cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care să asigure buna funcţionare a acestui spital până la organizarea concursului cel târziu în luna octombrie.

Dincolo de problemele de comunicare dintre doctorul Sorin Păun şi parte a personalului din spital, nimeni nu mi-a adus la cunoştinţă elemente care să pună la îndoială onestitatea sa şi calităţile recunoscute de medic chirurg.

Ministerul Sănătăţii va acorda în continuare tot sprijinul Spitalului Floreasca, pentru remedierea rapidă a situaţiei”.