Razie în judeţ pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori

0
410

Pentru neregulile constatate în urma unor verificări efectuate în târguri dar şi pe fondurile forestiere din judeţ poliţiştii doljeni au aplicat amenzi în valoare de peste 27.000 lei şi au confiscat 2 m.c. de lemne pentru care deţinătorii nu aveau nici un fel de documente.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii doljeni în colaborare cu reprezentanţii ITRSV Râmnicu Vâlcea şi Direcţiei Silvice Dolj, au organizat, vineri, pe raza judeţului, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, a faptelor ilegale asociate cu circulaţia, depozitarea prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos. Poliţiştii au făcut controale în târgurile din judeţul Dolj, verificând totodată şi fondurile forestiere. De asemenea, au fost dispuse şi filtre rutiere pentru controlul autovehiculelor care transportă material lemnos. „În cadrul acţiunii au fost efectuate 156 de controale în târguri şi pe fondul silvic, fiind verificate şi 164 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate au fost înregistrate 74 abateri de natură contravenţională, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 27.000 lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat 2 m.c. de material lemnos pentru care nu s-au prezentat documentele legale”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Pe parcursul acestor activităţi, oamenii legii l-au depistat pe Bogdan Albişoru, de 22 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce transporta pe DN 55 A, în localitatea Ghidici, cu o autoutilitară, material lemnos, de esenţă salcâm, fără a poseda documente de provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2000 lei, iar materialul lemnos a fost predat reprezentanţilor Ocolului Sivic.

De asemenea, în comuna doljeană Sopot, a fost depistat Gabriel Stancu, de 23 de ani, din Craiova, în timp ce transporta cu o căruţă material lemnos fără documente de provenienţă. Şi el a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat şi predat reprezentanţilor Ocolului Sivic Craiova, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.