Craiovean prins cu 101 km/h pe „Calea Severinului”

0
404

În cadrul unei razii rutiere desfăşurată la acest sfârşit de săptămână pe drumurile din judeţ, poliţiştii de la Rutieră au aplicat amenzi de peste 22.000 lei, 88 dintre ele pentru viteză, fiind reţinute şi 5 permise de conducere. „Vitezomanul” raziei a fost un craiovean de 23 de ani, înregistrat cu aparatul radar în timp ce circula cu 101 km/h pe „Calea Severinului” din municipiu.

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu lucrători de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Craiova şi ai tuturor Formaţiunilor de Poliţie Rutieră din judeţ, au acţionat pe principalele drumuri din judeţ pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză. În cadrul acţiunii au fost constatate 171 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora poliţiştii au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 22.000 lei. Dintre acestea, 88 au fost aplicate unor conducători auto care nu au respectat viteza regulamentară. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 5 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.

În cadrul acestor activităţi, Nicolae Urziceanu, de 23 de ani, din Craiova, a fost depistat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism Volkswagen pe Calea Severinului cu viteza de 101 km/h. “Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehile pe drumurile publice”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.