Inteligenţa politică a lui Matteo Renzi

Dacă precedentul summit al Consiliului European eşuase, din cauza neînţelegerilor provocate de necesara distribuire a portofoliilor cheie din Comisia Europeană, condusă de luxemburghezul Jean Claude Juncker, sâmbătă compromisurile au funcţionat ca unse. Premierul polonez în exerciţiu, Donald Tusk, membru PPE, a fost desemnat succesorul belgianului Herman Van Rompuy, iar italianca Federica Mogherini (41 de ani), din partea PES, o va înlocui pe britanica Catherine Ashton, în postul de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Europene. Mandatele lor încep la 1 noiembrie a.c.. Premierul italian, Matteo Renzi, a jucat impecabil, valorificând atuurile deţinute, ca să nu spunem a luptat precum un leu pentru obţinerea unui portofoliu important la acest summit extraordinar din capitala Europei, al celor 28 de şefi de stat şi de guvern. Cum candidatura lui Donald Tusk era susţinută dintr-un început de cancelarul german, Angela Merkel, cea a ministrului italian de Externe, Federica Mogherini, fusese pusă între paranteze, din cauza vechimii de numai şase luni în mandat, dar şi a atitudinii îngăduitoare a Romei faţă de Moscova. În faţa presei, referindu-se la detractorii săi, Matteo Renzi a spus: „Eu nu pot schimba vârsta mea (…). Cei 20 de ani de când lucrează în chestiuni internaţionale sunt un argument în favoarea doamnei Mogherini”. În fapt, postul respectiv fusese atribuit social-democraţilor europeni, aşa cum cele de preşedinţi ai Comisiei Europene şi Consiliului European fuseseră antamate de populari. Cele mai multe mandate de parlamentari social-democraţi la alegerile europarlamentare din luna mai a.c. le-a obţinut… Matteo Renzi. Având şi avantajul de a fi propus o femeie. Şi punct. În aceeaşi logică, şi premierul Victor Ponta are promisiunea unui „bun” post de comisar european, în discuţie intrând şi scorul de la europarlamentare. De altfel, candidatura premierului danez, Helle-Thorning Schmidt (48 de ani), social-democrată, prezentată ca favorită, la începutul lunii iulie, la funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Europene, a căzut şi pentru că partidul său a venit pe locul trei la alegerile europarlamentare. Şi acum problema Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură din partea României: în urmă cu patru ani, candidatura acestuia a fost susţinută inclusiv de ex-preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care a scăpat într-un interviu faptul că ţara sa are doi comisari europeni. Miercurea trecută, mai exact la 27 august, socialiştii europeni, a doua formaţiune politică din PE, prin vocea belgiencei Marie Arena, au lansat un avertisment sub forma unui ultimatum lui Jean Claude Juncker: „Dacă nu se vor regăsi, la paritate, femeile şi bărbaţii, în posturile de comisari europeni, vom cere eurodeputaţilor noştri să voteze împotriva învestirii noilor noştri colegi”. Cam aşa s-a lucrat, adică în deplinul compromis necesar, la Consiliul European de sâmbătă. Ce s-a înţeles la Bucureşti este o altă discuţie. Unde criza din Ucraina a evidenţiat o competiţie românească anti-Putin şi inclusiv puterea s-a lansat în diatribe antiruseşti de toată jena, estompându-şi retorica după ce Francois Hollande şi Angela Merkel au refuzat propunerea preşedintei Lituaniei, Dalia Gribauskaite, ca ţările europene să trimită material de război Ucrainei. Conduita Rusiei e condamnabilă, dar ţările europene nu s-au pus de acord în privinţa unor noi sancţiuni, premierul slovac, Robert Fico, alăturându-se reticenţelor premierului ungar, Viktor Orban, ameninţând chiar cu un veto deschis. Se aşteaptă summitul NATO din Ţara Galilor, unde va fi prezent şi Barack Obama. „Europa nu este o mare putere militară şi singurele mijloace de presiune de care dispune sunt cele economice”, a recunoscut premierul finlandez, Alexander Stubb.