S-a descoperit primul vaccin care combate toate tipurile de gripă

0
396

Primul anticorp care combate toate virusurile gripale, inclusiv cel  responsabil pentru apariţia gripei porcine, a fost izolat de o echipă de cercetători din Marea Britanie şi Elveţia, descoperirea fiind considerată un pas important pentru dezvoltarea unui „vaccin universal”.

Anticorpul a interacţionat cu toate subtipurile virusului gripal A, iar studiul rezultat în urma experimentelor pe şoareci a arătat că acest poate fi folosit ca „tratament de urgenţă”.

Anticorpul le-a fost administrat unor şoareci de laborator, la un interval de până la două zile după ce au fost infectaţi cu virusul gripei porcine A(H1N1), în doze letale, şi s-a dovedit complet eficient în combaterea infecţiei. Şoarecii au supravieţuit şi s-au vindecat. Acesta este însă numai anticorpul care ar putea contribui la dezvoltarea unui vaccin în câţiva ani.

Pe de altă parte, specialiştii în virusologie cataloghează descoperirea drept un pas important înainte, sperând că va putea fi dezvoltat astfel vaccinul universal împotriva gripelor, întrucât în fiecare an virusul se modifică şi este nevoie de un vaccin nou.