La spital, în urma unor accidente de circulaţie

0
345

Mai multe persoane au ajuns la spital în urma unor accidente de circulaţie petrecute în cursul zilei de sâmbătă, pe drumurile din judeţ. Cel mai spectaculos eveniment de acest gen s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Fărcaş, unde s-au ciocnit două autoturisme, poliţiştii stabilind că atât şoferul vinovat, cât şi celălalt conducător auto erau în stare de ebrietate. Din păcate, acesta nu a fost singurul eveniment în care a fost implicat un şofer băut.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, puţin după ora 1.00, Nicolae Toroiman, de 29 de ani, din comuna Cruşeţ, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism marca Fiat pe DJ 605 A, în comuna Fărcaş, pe fondul stării de ebrietate, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia condus regulamentar din sens opus de Constantin Cîciu, de 45 de ani, din comuna Fărcaş.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Constantin Cîciu, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat sub supraveghere de specialitate. Culmea este că la testarea cu etilotestul efectuată de poliţiştii de la Rutieră s-a stabilit că ambii şoferi erau băuţi, Nicolae Toroiman având 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce la Constantin Cîciu concentraţia era de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi noapte, în jurul orei 2.30, pe DN 6, în afara localităţii Almăj, Dorin Vlăduţ, de 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Opel, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în şanţ. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că în urma accidentului nu au rezultat decât pagube materiale, însă la testarea cu aparatul alcooltest s-a dovedit că şoferul băuse, valoarea rezultată fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la unitatea medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 1.00, pe drumul comunal Mălăeşti-Goieşti, Marius Barbu, de 18 ani, din comuna Şimnicul de Sus, în timp ce conducea un moped, într-o curbă la stânga a derapat şi a căzut pe partea carosabilă. Din accident a rezultat rănirea gravă a Lorenei Ciobănoiu, de 19 ani, din comuna Breasta, pasageră pe moped, în timp ce conducătorului vehiculului a scăpat cu răni uşoare.

Tot sâmbătă, în jurul orei 10.30, Marian Dumitrescu de 36 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Passat pe DN 55, în comuna Dobreşti, l-a accidentat grav pe Radu M., de 11 ani, din localitate, care se deplasa pe o bicicletă şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, victima fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cele trei accidente cu victime au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în sarcina conducătorilor auto implicaţi în accidentul de la Fărcaş fiind reţinută şi infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.