Se deschide tabăra „Matrice culturală şi spirituală românească”

0
372

Tismana 2Începând de astăzi şi până pe 7 iulie, precum şi în perioada 27 august – 2 septembrie se va desfăşura la Tismana, în judeţul Gorj, prima ediţie a taberei „Matrice culturală şi spirituală românească”. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român (ICR) în parteneriat cu Mitropolia Olteniei, Consiliul Judeţean Gorj şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Deschiderea taberei are loc astăzi, ora 18.00, la Mănăstirea Tismana, în prezenţa ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi a preşedintelui Institutului Cultural Român, Radu Boroianu.

Potrivit ICR, agenda evenimentului cuprinde o serie de conferinţe susţinute de prof. univ. dr. Nicu Panea – prorector al Universităţii din Craiova, pr. conf. univ. dr. Picu-Nelu Ocoleanu pe teme de cultură şi spiritualitate, dar şi de Gheorghe Porumbel, dirijorul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului”. „În concordanţă cu temele, vor fi puse în evidenţă  aspectele generale, precum şi cele specifice zonei, accentuând îndeosebi tradiţia monahală transmisă de la Sfântul Nicodim, până astăzi. Luările de cuvânt vor fi urmate de o serie de ateliere de meşteşuguri tradiţionale susţinute de Filomena Tiştere, maestră în ţesături populare”, se menţionează pe site-ul ICR..

Proiectul aduce laolaltă reprezentanţi ai generaţiei tinere de români care locuiesc în comunităţile istorice din vecinătatea României, oferindu-le prilejul de a cunoaşte locuri, valori şi personalităţi ale culturii române. Tabăra vizează şi pregătirea culturală şi dezvoltarea personală a tinerilor români aflaţi dincolo de hotarele ţării prin prezentarea unor modele româneşti, prin susţinerea unor activităţi privind limba, istoria şi prezentarea unor aspecte legate de etnologie, folclor, management cultural, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi artistice.

Potrivit organizatorilor, «proiectul are drept miză reunirea  reperelor spirituale şi culturale care dau sens identităţii noastre şi se încadrează în strategia anuală a Institutului Cultural Român şi în programul ICR „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, fiind, de asemenea, prilejuit de  declararea anului 2016 drept  An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române».