Afluirea convoaielor militare spre poligoanele de instrucție în cadrul exercițiului Saber Guardian 2019

0
575

Convoaie de personal și tehnică, românești și aparținând unor state membre NATO și partenere, se vor deplasa, în această perioadă, pe căi de comunicații rutiere, feroviare, aeriene, maritime și fluviale, în vederea participării, între 3 și 24 iunie, la faza operațională a celui mai important program de pregătire multinațională din acest an în România – Saber Guardian 2019 (SG19) și exercițiile conexate.

Astfel, deplasarea convoaielor militare românești se face din zonele de dislocare la pace a marilor unități și unități participante la exercițiu către poligoanele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Bordușani și spre alte zone de instruire, iar cele aparținând armatelor străine se vor deplasa dinspre punctele de trecere ale frontierei către aceleași locații de instruire.

Exercițiul multinațional SG19 are ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa.

Activitățile de instruire în comun din România includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităților si secvențe cu specific medical.âPentru eficientizarea activităților de instruire în context internațional, SG19 este conexat cu o serie de exerciții naționale și multinaționale, numărul total de militari participanți ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 țări aliate și partenere (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina și SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.

Programul de instruire multinațională „Saber Guardian” s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Începând cu anul 2017, „Saber Guardian” este un exercițiu bienal. SG19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.