Augustin Lazăr, propunerea Ministerului Justiţiei pentru Parchetul General

0
300

Ministrul Justiţiei a transmis, azi, Consiliului Superior al Magistraturii propunerea pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba. Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fost propus de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nominalizarea fiind trimisă vineri Consiliului Superior al Magistraturii. “În cadrul dialogului cu ministrul Justiţiei, domnul procuror Augustin Lazăr a demonstrat că are viziunea managerială, determinarea şi autoritatea necesară pentru reformarea şi consolidarea Ministerului Public”, se arată în comunicatul ministerului Justiţiei. Augustin Lazăr are 58 de ani şi este profesor universitar doctor la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. A preluat funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din ianuarie 2013. În activitatea sa din ultimii ani a coordonat anchetele din dosarele privind furturile de obiecte din aur din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. În cursa pentru conducerea Ministerului Public s-au mai înscris Codruţ Olaru (adjunct al procurorului general, fost procuror-şef DIICOT), Oana Schmidt-Hăineală (fost preşedinte CSM) şi Gheorghe Ivan (procuror la Parchetul ÎCCJ, fost şef DNA Galaţi).
Numirea în funcţia de Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Reamintim că funcţia de procuror general a rămas vacantă după demisia lui Tiberiu Niţu, urmărit penal de DNA în dosarul coloanelor oficiale.