Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, a fost organizată jurizarea, pentru faza județeană, a concursului “Ia atitudine, spune stop violenței!”. Competiția este parte a proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice derulat în unitățile de învățământ preuniversitar. Violența în școli reprezintă una dintre marile provocări cu care se confruntă comunitățile de elevi, la nivel național, vulnerabilizând starea de bine și echilibrul emoțional al acestora.
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, prin Biroul Siguranța Școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, a inclus în acest proiect clasele de gimnaziu din cadrul școlilor “Sf. Gheorghe” și “Ion Țuculescu”, al Liceului cu Program Sportiv “Petrache Trișcu” și al Liceului de Industrie Alimentară.
Una dintre activitățile proiectului a fost organizarea, în perioada 30.01 – 01.03.2022, a unui concurs având ca temă elaborarea unor materiale de informare și prevenire a violenței psihologice (bullying). Ulterior, la nivelul fiecărei unități de învățământ participante, a fost desemnată câștigătoare o singură clasă, în baza votului exprimat de elevii școlii.
Câştigătorii:
Locul I – Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe”;
Locul al II-lea – Școala Gimnazială “Ion Țuculescu”;
Locul al III-lea – Liceul de Industrie Alimentară;
Mențiune – Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trișcu”.
Elevii au primit diplome și cupe, iar lucrările care au obținut premiul I vor fi transmise pentru jurizare în etapa de selecție la nivel național. Câștigătorii vor fi desemnați de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Siguranța Școlară, pe 25.03.2022, cu prilejul Zilei Poliției Române.
Până la sfârșitul acestui an școlar, Biroul Siguranța Școlară va continua activitățile informativ-preventive având drept obiectiv prevenirea și combaterea oricăror forme de violență fizică sau psihologică în unitățile de învățământ.