Doi bărbați arestați pentru mărturie mincinoasă în cazul omorului din Craiovița Nouă

0
504

Doi craioveni, de 21, respectiv 27 de ani, au fost arestați la domiciliu, în cursul zilei de ieri, pentru mărturie mincinoasă în formă agravată, după ce s-a stabilit că au făcut afirmaţii false cu privire la împrejurări esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi, într-o cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Dolj. Este vorba despre crima din cartierul Craiovița Nouă, din noaptea de 5 spre 6 decembrie 2016, faptă pentru care frații Gabriel și Luigi Teodorescu sunt judecați în prezent, în stare de arest preventiv, după ce l-au înjunghiat mortal pe Ionuț Antoni Fieraru, de 20 de ani. 

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj au anunțat, ieri, că, doi craioveni, Giovani Gheorghe, de 21 ani, şi Dănuț Didă, de 27 ani, au fost arestați la domiciliu pentru 30 de zile sub acuzația de mărturie mincinoasă. „Cei doi, pe 27 septembrie, respectiv 30 octombrie anul trecut, fiind audiaţi în calitate de martor într-o cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Dolj, au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, având în vedere că afirmaţiile mincinoase au fost făcute în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoare de 10 ani sau mai mare. Un colectiv format din polițiști din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 1 Poliţie Craiova, coordonat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în temeiul probatoriului administrat, i-a ridicat, marți, pe cei doi inculpaţi, care au fost reținuți pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în forma agravată”, a declarat agent principal Mihaela Gîrd, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Mărturiile celor doi bărbaţi privesc evenimentul produs în noaptea de 5 spre 6 decembrie 2016, în jurul orei 02.00, pe bulevardul Tineretului din Craiova, în zona supermarketului Kaufland. Este vorba despre omorul calificat pentru care Gabriel Teodorescu şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, sunt judecați în prezent, în stare de arest preventiv, după ce anchetatorii au stabilit că amândoi au participat la uciderea lui Ionuţ Antoni Fieraru, de 20 de ani, mai exact unul l-a împiedicat să fugă și cel de-al doilea a lovit cu cuțitul. Cei doi au abandonat victima în stradă și au fugit, fiind găsiți după aproape 24 de ore, neînțelegerile pornind de la o fată.