Cartea cenzurată timp de 15 ani în Italia / „Bandele de stradă”, lansată la Craiova

0
805

Cartea scriitorului Luca Vincenti – „Bandele de stradă” – cenzurată timp de 15 ani în Italia, a fost lansată. ieri, la Craiova, în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Este vorba despre o carte-document – o monografie de criminologie la care autorul a lucrat şapte ani, punându-şi în tot acest timp viaţa în pericol. A studiat bandele de cartier din Genova, le-a urmărit mişcările, înfiltrându-se între ele. Astfel, a reușit să le descifreze codurile, iar pe unii dintre membrii acestora i-a intervievat.

Cartea sociologului şi criminologului italian Luca Vincenti, „Bandele de stradă”, este o cercetare care începe cu preistoria bandelor, cum au apărut ele şi cum s-au dezvoltat în timp. Luca Vincenti  scrie despre valori, norme, mentalitate, despre modul în care sunt botezaţi cei nou intraţi în bandă, despre veterani şi modul în care aceştia se comportă în închisoare. Nu în ultimul rând, autorul relatează şi despre cazul bandelor ultra și Naziskin, despre modul în care tinerii care fac parte din bande se îmbracă, dar şi despre gesturile care îi diferenţiază de ceilalţi.

„Visul meu a fost întotdeauna acela de a fi sociolog şi de a mă specializa în criminologie, de a putea continua şi poate de a contribui la dezvoltarea acestei minunate discipline. Eram determinat să fac acest lucru cu orice preţ. Pe de altă parte, scopul de a scrie o carte este de a comunica întregii lumi ceea ce ai descoperit, chiar dacă te supui criticilor pozitive sau negative. Sunt onorat să fiu aici. Îmi place să fiu alături de oameni, să discutăm, să dezbatem. În aceste condiţii consider că obiectivul meu a fost atins”, a afirmat Luca Vincenti, cu ocazia lansării cărţii sale la Craiova.

„O lucrare cu mare încărcătură emoţională”

Evenimentul, găzduit de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, a fost moderat de conf. Alice Florescu Bleotu. „Scriitorul ne introduce în atmosfera acestei lumi underground tenebroase. Subiectul incită şi nu are cum să nu-l facă pe cititor să-şi pună semne de întrebare legate, spre exemplu, de siguranţa copiilor”.

Printre invitaţi s-a numărat general de brigadă dr. Constantin Florea, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravu” Dolj, apreciind curajul cu care autorul a realizat lucrarea. „Perseverenţa, curajul şi dibăcia cu care autorul a urmărit acest subiect sunt de admirat. Vorbim în acelaşi timp de o cercetare sociologică, dar şi de o lucrare cu mare încărcătură emoţională, care surprinde prin originalitatea modului în care este redat stilul de viaţă al subiecţilor. Autorul are meritul de a fi surprins cu mult curaj un mediu aflat la periferia societăţii”.

La eveniment au fost invitaţi, de asemenea, avocat Răzvan Socoteanu, prodecan al Baroului Dolj, lector univ. dr. Gabriel Tănăsescu, titularul disciplinei Criminologie din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, şi jurnalista Claudia Untaru.

Cartea fost lansată deja la București și Arad, după Craiova în itinerar fiind cuprinse oraşele Timişoara şi Iaşi.

Primul criminolog european care a reușit să descifreze codurile bandelor

Sociologul şi scriitorul italian Luca Vincenti s-a născut în Genova. A urmat cursurile Facultăţii de Sociologie din Urbino şi a absolvit la Universitatea din Trento, fiind licenţiat în socio-criminologie. Luca Vincenti este primul criminolog european care a reușit să descifreze codurile bandelor și să demonstreze că în Europa ele există.

A urmat cursurile şi conferinţele Facultăţii de Sociologie din Trento, unde a ales cursuri despre Teoria sociologică şi schimbarea socială şi cursuri universitare cu specializare criminologică (Tramscrime Trento). A participat la simpozioanele despre individualism metodologic ţinute de “monstrul sacru” al sociologiei Raymond Boudon (decedat în 2013). Sociolog francez şi profesor la Universitatea Sorbona, reprezenta deja de atunci, pentru sociologia contemporană, un stâlp al cunoştinţei în termeni de evoluţie concretă a teoriei sociologice, a schimbării sociale şi individualism metodologic.

Cărțile sale lui Luca Vincenti și cercetările socio-criminologice au stârnit interesul mass-mediei italiene: „TG1 Speciale”, RAI 3 „Sfide” (Violenţa pe stadioane) . Şi pe Canalul 5  Mediaset a fost invitat de mai multe ori la emisiunea „Maurizio Costanzo Show”.