Angela Merkel îndeamnă UE să nu lase Grecia “să plonjeze în haos” în faţa crizei migraţiei

0
325

Uniunea Europeană nu poate lăsa Grecia “să plonjeze în haos” în faţa afluxului de migranţi, a subliniat cancelarul german Angela Merkel, în contextul în care mii de migranţi sunt blocaţi pe teritoriul grec după închiderea frontierelor în Balcani. Grecia a avertizat că numărul migranţilor blocaţi pe teritoriul său riscă să se tripleze, în martie, şi să atingă 70.000, din cauza cotelor impuse de către ţările din Balcani migranţilor care vor să se stabilească în Europa Occidentală. “Puteţi să credeţi, serios, că ţările din (zona) euro au luptat până la ultima pentru ca Grecia să rămână în (zona) euro (…) pentru ca, un an mai târziu, să lăsăm Grecia să plonjeze în haos?”, a declarat ea într-o emisiune a postului public ARD, îndemnând ca Atena “să nu fie abandonată astfel”. “Datoria şi obligaţia mea este ca această Europă să găsească un drum comun”, a spus Merkel, cu o vervă neobişnuită, subliniind că se află în contact, în mod regulat, cu premierul grec Alexis Tsipras. Cancelarul austriac Werner Faymann a sporit tensiunile duminică, acuzând Atena că se comportă “ca o agenţie de turism”, lăsându-i pe migranţi să treacă liber. “Grecia a găzduit anul trecut 11.000 de solicitanţi de azil, iar noi 90.000. Acest lucru nu trebuie să se repete”, a declarat Faymann, citat de presa austriacă. În contextul disensiunilor europenilor în problema migraţiei, Papa Francisc a îndemnat ţările Uniunii să găsească un “răspuns unanim” şi să “repartizeze în mod echitabil sarcinile” între ele. Papa a salutat duminică, în timpul rugăciunii Angelus, în Piaţa Sfântul Petru, “ajutorul generos” oferit Greciei şi “celorlalte ţări din prima linie” şi a estimat că această urgenţă umanitară “necesită colaborarea tuturor naţiunilor”. În căutarea unui ipotetic “consens” în gestionarea crizei care divizează Europa ca niciodată până acum, preşedintele Consiliului European Donald Tusk urmează să efectueze vizite, în perioada 1-3 martie, la Viena, Ljubljana, Zagreb, Skopje şi Atena, înaintea summitului UE-Turcia de pe 7 martie. Miza reuniunii a fost prezentată de către comisarul european însărcinat cu Migrarea Dimitri Avramapoulos, care a avertizat că Europa se îndreaptă către un “dezastru” în cazul unei lipse de “convergenţă” la acest summit, la Bruxelles. În opinia lui Merkel, discuţiile vor viza modul de “restabilire a sistemului (liberei circulaţii) Schengen pas cu pas, cu Grecia”. Grecia pare însă să conteze pe o scădere a afluxului migranţilor dinspre Turcia. Mai la vest, Italia se teme de un “efect de ricoşeu”, potrivit procurorului regional din Lecce, în Puglia, şi se pregăteşte să facă faţă unui posibil aflux de migranţi aflaţi în căutarea unei noi rute către Europa de Nord.