Imigranţii au încearcat să rupă gardul la frontiera dintre Grecia şi Macedonia

0
372

Aproximativ 300 de irakieni şi sirieni au încercat, ieri, să rupă gardul de la frontiera dintre Grecia şi Macedonia, pentru a protesta împotriva reducerii numărului de imigranţi cărora le este permis să ajungă pe teritoriul macedonean pentru a-şi continua călătoria spre nordul Europei. După ce au rupt cordonul format din poliţişti greci, imigranţii au invadat calea ferată şi au încercat să rupă gardul de sârmă ghimpată de la frontiera între Grecia şi Macedonia. Circa 5.500 de imigranţi sunt blocaţi la graniţa greco-macedoneană, după ce Macedonia a restricţionat accesul acestora pe teritoriul ţării, iar mai mulţi au început să protesteze sâmbătă dimineaţă, solicitând permisiunea de a trece frontiera. Circa 150 de imigranţi erau, sâmbătă dimineaţă, în apropierea gardului de la frontieră, scandând “Deschideţi frontiera”, pentru a trece pe teritoriul Macedoniei şi a-şi continua călătoria pe ruta balcanică. Macedonia a restricţionat accesul imigranţilor la frontiera cu Grecia joi noapte, când a permis trecerea a 50 de imigranţi Slovenia, Croaţia şi Serbia au impus măsuri similare, după ce Austria a anunţat introducerea unor cote zilnice de imigranţi care permit un maximum de 3.200 de sosiri. Aproximativ 70.000 de migranţi şi refugiaţi ar putea rămâne blocaţi pe teritoriul Greciei în săptămânile viitoare, din cauza consolidării controalelor impuse la frontiere de către ţări din Balcani şi Europa Centrală, avertizează ministrul grec al Migraţiei. “Estimăm că numărul persoanelor blocate în ţara noastră ar putea fi între 50.000 şi 70.000. Eu cred că acest lucru se va întâmpla luna viitoare”, a declarat, duminică, Yannis Mouzalas. Aproximativ 22.000 de migranţi şi refugiaţi se află în prezent pe teritoriul grec, a adăugat el.  NATO a propus săptămâna trecută implementarea unui plan de luptă împotriva organizaţiilor de traficanţi care operează la Marea Egee, între Turcia şi Grecia. Acest plan vizează un schimb de informaţii între Paza de Coastă greacă, turcă şi Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor externe (Frontex). Obiectivul acestui plan este să limiteze afluxul de migranţi care tranzitează Turcia şi încearcă să ajungă în Uniunea Europeană. “Dacă planul NATO este pus în aplicare, ar urma să reducă fluxul migranţilor cu aproximativ 70%”, a estimat Yannis Mouzalas, recunoscând că va fi imposibilă o oprire totală a fluxurilor migratorii. Grecia le-a cerut partenerilor săi UE un ajutor financiar de urgenţă, pentru a face faţă acestei crize fără precedent, a precizat Mouzalas, fără să precizeze valoarea. Atena solicită, între altele, corturi, pături, saci de dormit, vehicule de transport şi ambulanţe, a declarat reprezentantul Guvernului grec.