Ministrul Orban vrea reguli mult mai stricte pe POSDRU

0
427
Leonard Orban

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, ieri, că a cerut Ministerului Muncii şi autorităţilor pentru management ale POSDRU (n.r. – Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane) şi POSDCA (n.r. – Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative) aplicarea unor reguli mult mai severe, atât privind eligibilitatea, cât şi orientarea calitativă a cheltuielilor din aceste programe. „Am cerut Ministerului Muncii şi autorităţilor, atât pentru POSDRU, cât şi pentru POSDCA, aplicarea unor reguli mult mai severe, atât privind eligibilitatea, cât şi orientarea calitativă a cheltuielilor din aceste programe”, a declarat Leonard Orban. De altfel, el a spus că este deja în curs un proces de reanalizare a modului de funcţionare a fondurilor structurale. „Suntem în proces de reanalizare a modului în care funcţionează FSE (n.r. – Fondul Social European) şi nu doar pentru criterii de eligibilitate, astfel încât anumite flexibilităţi – înţelegeţi termenul în sens negativ – care au existat până în prezent să nu mai existe”, a spus Orban.

El a spus că există priorităţi clare la nivel naţional şi a făcut apel pentru finanţarea proiectelor care sunt prioritare. „Haideţi să finanţăm acele proiecte care răspund priorităţilor, să renunţăm la finanţarea de proiecte doar pentru a cheltui banii. Am văzut proiecte extraordinare în curs de desfăşurare. Din păcate, sunt puţine. Hai să le facem majoritare”, a spus Orban. Ministrul a subliniat că „această înăsprire a regulilor este o pregătire a ceea ce se va întâmpla din 2014-2020”. „Am văzut ideea că POSDRU este unul din cele mai prietenoase pentru cheltuire. E fals. Există obiective clare, inclusiv calitative, care sunt judecate la finalizarea proiectelor”, a dat asigurări ministrul. În final, Leonard Orban a avertizat că dacă autorităţile române nu iau măsurile din timp, dacă nu pregătesc inclusiv cadrul instituţional, vor avea „în 2017-2018, aceleaşi probleme şi dileme fără răspunsuri”.

Ministerul Afacerilor Europene a primit, la începutul săptămânii trecute, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea plăţilor pentru cererile aferente POSDRU. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că, între 29 februarie-2 martie, o delegaţie a Comisiei Europene va analiza situaţia şi motivul pentru care recomandările iniţiale nu au fost implementate. Rezultatul analizei va fi transmis la Bruxelles, iar Guvernul speră ca situaţia să fie remediată până la sfârşitul lunii martie.