PSD acuză PDL că îşi subordonează CNA

0
329

PSD acuză PDL că îşi subordonează Consiliul Naţional al Audiovizualului, în acest moment instituţia menţionată, cu rol extrem de important în campania electorală, fiind controlată de actuala putere. „Partidul Social Democrat atrage atenţia că, prin încălcarea brutală a practicilor parlamentare, PDL a pus mâna pe o instituţie publică cu rol extrem de important în campania electorală. În acest moment, Consiliul Naţional al Audiovizualului este controlat de actuala putere, ceea ce oferă certitudinea unor abuzuri la adresa opoziţiei şi a televiziunilor care nu servesc interesele lui Traian Băsescu şi ale PDL”, susţine PSD într-un comunicat. Social-democraţii menţionează că, în virtutea algoritmului politic, l-a propus pe Grigore Zanc pentru un nou mandat în CNA. „Acesta a fost încă din 2004 membru al Consiliului şi, la expirarea mandatului, în octombrie 2010, PSD s-a pronunţat pentru continuitate, susţinându-l în continuare pe domnul Zanc pentru postul de la CNA. Acest algoritm vizează menţinerea unui echilibru între putere şi opoziţie, fiind legitimat de votul popular. Dar, dacă în cazul UDMR regula a fost respectată, în ceea ce priveşte opoziţia, candidatul susţinut de PSD a fost respins, în locul său fiind numit candidatul PDL”, se arată în comunicat. PSD mai precizează că, din octombrie 2010 şi până acum, în pragul campaniei electorale pentru alegerile locale, actuala putere nu a fost interesată de numirea unor noi membri în CNA. „Este clar că PDL se pregăteşte să folosească toate instituţiile statului în campania electorală, anulând, astfel, competiţia liberă şi votul democratic. PSD trage din nou un semnal de alarmă în privinţa abuzurilor actualei puteri şi face apel la CNA să îşi menţină echidistanţa, să nu se implice în competiţia politică şi să servească interesul public”, se mai arată în comunicat. Senatul şi Camera Deputaţilor au validat, marţi, în şedinţă comună, numirea lui Lorand Turos şi a lui Valentin Alexandru Jucan în calitate de membri titulari ai CNA şi a lui Mihail Marius Badea în calitate de membru supleant al CNA.