Cuvântul Libertăţii vă prezintă schimbările iernii din campionatul intern înaintea reluării acestuia – Liga I dă restart, fotbalul se dezgheaţă

0
435

Mâine se reia „Liga lui Mitică”, din care au mai rămas 16 etape. Fără grijile competiţiilor europene pentru vreo echipă, fără zăpada care a amânat restartul, fără arbitri străini, fără Universitatea Craiova. În schimb, cu scandaluri, cu arbitraje controversate, cu patroni dornici de imagine, fie ea şi îmbâcsită. Dinamo, Rapid şi CFR Cluj au pretenţii la titlu, justificate de postura din clasament, însă Steaua, Oţelul şi chiar Vasluiul mai speră la locul de baraj pentru intrarea la masa bogaţilor din care s-a înfruptat ultima dată echipa lui Dorinel Munteanu. Dinamo şi-a continuat strategia din vară, mergând pe omogenitatea grupului, întărindu-şi cât de cât linia mediană, cu Matei, Strătilă şi Curtean. CFR Cluj pare să fi pierdut în acest mercato, după ce s-a despărţit de cei mai buni jucători, Weldon şi Renan, în timp ce Rapidul a păstrat status-quo-ul, doar Ioniţă revenind la matcă pentru a-şi relansa cariera aflată în regres după transferul la FC Koln. Steaua s-a întărit serios, însă rămâne cea mai instabilă echipă la nivelul băncii tehnice, lucru confirmat şi în presezon, în dubla cu Twente. Vasluiul şi-a primenit din nou lotul cu străini şi chiar dacă teoretic pare să aibă cea mai bună echipă din campionat, Porumboiu rivalizează serios cu Gigi Becali la intervenţiile inoportune. Rămâne de văzut dacă al doilea tehnician străin se va impune, după eşecul presărat cu scandal al lui Lopez Caro. Oţelul şi-a luat doi atacanţi percutanţi şi va rămâne probabil cea mai omogenă şi organizată echipă din Liga I. Pe de altă parte, cea mai spectaculoasă echipă a turului, Pandurii, s-a dispensat de Chiricheş, Stromajer şi Vranjes şi se aşteaptă alte invenţii din partea lui „Grig – făcătorul de minuni”. „U” Cluj şi Astra încearcă să facă pasul spre grupul „granzilor”, dovadă fiind şi transferurile iernii, în timp ce dintre echipele fără pretenţii Concordia Chiajna a realizat o adevărată revoluţie în lot, schimbat aproape în totalitate de noul antrenor Reghecampf. Premisele sunt OK după succesul neverosimil din amicalul cu Steaua, însă schimbarea la faţă însă se poate constata doar în meciurile „pe bune”. Un grup solid s-a format şi la Târgu Mureş, Lăcătuş având menirea să gestioneze un lot care nu este nici pe departe de locul retrogradabil pe care se află ardelenii. Braşovul şi-a pierdut starurile Cristescu şi Chipciu, însă vedeta acolo tinde să devină Şumudică, un antrenor în ascensiune care nu a pierdut niciun amical în iarna aceasta. Candidate la retrogradare rămân Mioveniul, Sportul, Voinţa Sibiu şi Chiajna.

1. DINAMO, antrenor Liviu Ciobotariu

Achiziţii: Platini (ŢSKA Sofia), Anderson (Guimaraes), Strătilă (Astra), Tameş,  Curtean (ambii FC Timişoara), C. Matei (Astra), Mărkuş, Florean (ambii FC Bihor).

Plecări: Păun, Muşat (ambii la ŢSKA Sofia), Zie Diabate (Dijon), Ganea (CFR Cluj), Pătraşcu (Astra), Bakaj (Cernomoreţ Odessa), Homei (FCM Târgu Mureş), Curcă (Farul).

Echipa-standard: Bălgrădean – Luchin, Moţi, D. Grigore, Pulhac – Rus, Kone, C. Munteanu, Alexe – M. Niculae, Dănciulescu.

 

2. CFR CLUJ, antrenor Jorge Costa.

Achiziţii: Vranjes (Pandurii), Godemeche (Naval),

Plecări: Weldon (Yatai), Rada (Karlsruhe), Renan (Sampdoria), Fernandes (Twente), Kivuvu (Mjallby), Nuno Claro.

Echipa-standard: Beto – Lion, Cadu, Piccolo,  Camora – G. Mureşan, Godemeche – Sougou, Bastos, Ronny – Kapetanos.

 

3. RAPID, antrenor Răzvan Lucescu.

Achiziţii: Vâtcă (Gaz Metan), Ioniţă (FC Koln), Pavlovici (FC Vaslui).

Plecări: Cassio (Beira Mar), Apostol, Gângioveanu, Straton (FC Vaslui), Ciolacu (CS Otopeni).

Echipa-standard: Coman – Rui Duarte, M. Antonio, Burcă, Bozovici – Roman, Alexa, Deac, Herea – Pancu, Ioniţă.

 

4. STEAUA, antrenor Ilie Stan

Achiziţii: Dănănae (Tom Tomsk), Machado (“U” Cluj), Pârvulescu (Gaz Metan), Chipciu (FC Braşov), Chiricheş (Pandurii).

Plecări: D. Popa, Galamaz (ambii “U Cluj), Emeghara, Mustaţă, Brandan (Liaoning).

Echipa-standard: Tătăruşanu – Martinovici, Chiricheş, Geraldo, Latovlevici – Chipciu, Bourceanu, Prepeliţă, Tănase – Fl. Costea, Rusescu.

 

5. OŢELUL, antrenor Dorinel Munteanu.

Achiziţii: Didi (FCM Târgu Mureş), Stromajer (Pandurii), Vali Munteanu (Dunărea Galaţi).

Plecări: Ibeh (Pandurii), Buchta (Gaz Metan), A. Iacob (Viitorul Constanţa), Novac (Sportul), Castillo (Comercio), Skubici (Domzale).

Echipa-standard: Grahovac – Râpă, Perendija, Costin, Sălăgeanu – Iorga, Neagu, Giurgiu, Antal – Stromajer, Didi.

 

6. PANDURII, antrenor Petre Grigoraş

Achiziţii: Neagu (Murcia), Unguruşan (U Cluj), Ibeh (Oţelul),

Plecări: Chiricheş (Steaua), Stromajer (Oţelul), Vranjes (CFR Cluj).

Echipa-standard: Mingote – Unguruşan, Viera, Rusu, Cardoso – Maxim, Voiculeţ, Ibeh – Lemnaru, Batin, Nistor.

 

7. FC VASLUI antrenor Augusto Inacio (portughez, nou)

Achiziţii: Straton (Rapid), Zotti (Bellinzona), Anderson (Setubal). N’Doye (Astra), Paito (Neuchatel Xamax), S. Popovici (Flacăra Făget), Jaime Braganca (Persija Jakarta), Savio Nsereko (Juve Stabia).

Plecări: Bălace (Gaz Metan Severin), Pavlovici (Rapid), Ozeia (Pacos Ferreira), Neagu (Petrolul), Zappino (Frosinone), Milisavjevici, Puia, Farkaş, Gerlem.

Echipa-standard: Cerniauskas – Milanov, Papp, M. Constantin, Paito – Wesley, N’Doye, Sânmărtean, Savio – Temwanjera, Adailton.

 

8. “U” CLUJ, antrenor Ionuţ Badea.

Achiziţii: Bornescu (Petrolul), M. Cristescu (FC Braşov), D. Popa, Galamaz (ambii Steaua), Hoban (Gaz Metan).

Plecări: Machado (Steaua), Unguruşan (Pandurii), Szillaghi, Bazzi (FC Argeş), H. Balde (Nimes), Voican (Petrolul), Nasser Menassel.

Echipa-standard: Bornescu – Achim, Galamaz, Szukala, Grecu – M. Cristescu, Hoban, Boştină, Marinescu, Ad. Cristea – Niculescu.

 

9. ASTRA PLOIEŞTI, antrenor Antonio Conceicao (portughez, nou)

Achiziţii: Ricardo Dos Santos (Comercial), Spadacio (PAOK Salonic), Arthuro (Avai), Pătraşcu (Dinamo), William (Pacos Ferreira), Rui Miguel (FC Kransodar), Laionel Silva (Gil Vicente).

Plecări: C. Lungu (Sportul), Strătilă, C. Matei (ambii Dinamo), Bruno Miguel, Udoji (FC Braşov), N’Doye (FC Vaslui), Paulinho (Concordia), Miranda (Oeste), L. Goian (Tianjin Teda), Kubala (Perak FA).

Echipa-standard: Lung jr. – Măţel, Găman, Ricardo, Bărboianu – Băjenaru, Pătraşcu, Spadacio, Laionel – Fatai, Arthuro.

 

10. CEAHLĂUL, antrenor Costel Enache.

Achiziţii: Drugă, M. Popa (ambii Petrotub Roman), Jicha (Conquense), Golubovici (RNK Split), Fabbron (Zimbru Chişinău).

Plecări: Chiacu (Chiajna), Radovanovici (Domzale), Cebotaru (Nalchik), Barna, Edmar, Nohai, Omerbegovici, Matheus.

Echipa-standard: Villadsen – Drugă, Forminte, Cazan, Dumitraş – Stana, Monroy, L. Garcia, Bădescu – Gafiţa, Fabbron.

 

11. GAZ METAN, antrenor Cristian Pustai

Achiziţii: Issa Ba (FCM Târgu Mureş), Raţiu (Sportul), Tahar (Miners, Algeria), Buchta (Oţelul).

Plecări: Vâtcă (Rapid), Miclea (Voinţa Sibiu), Hoban („U” Cluj), Pârvulescu (Steaua).

Echipa-standard: Pleşca – Trtovac, Frăsinescu, Markovici, Vukadinovici – Muntean, Issa Ba, Todea, Breeveld, C. Petre – Bawab.

 

12. FC BRAŞOV, antrenor Marius Şumudică.

Achiziţii: Udoji (Astra), Mauro Alonso (Ekranas), Ilijovski (M. Skopje), Dias (Apollon Limassol), Diogo da Silva (Santa Clara), Johnson.

Plecări: Chipciu (Steaua), M. Cristescu („U” Cluj), Fl. Stângă, H. Sousa (AEL Limassol), Marc (Corona Braşov), Toloza (Colo Colo), Paez (San Felipe), Kanu, Dedu.

Echipa-standard: Felguieras – Velayos, Da Silva, Majernik, Machado – Dias, Di Stefano, M. Alonso, Udoji – Moutinho, Ilijovski.

 

13. PETROLUL, antrenor Valeriu Răchită.

Achiziţii: Basso Lisboa (Lokomotiv Sofia), Surugiu (Alro Slatina), Alvaro Linares (Xerez), Bikana (Neuchatel Xamax), Mustivar (Orleans), Ben Djemia (Red Star Paris), Gritti (Bellinzona), Valinicius (Suduva), Dina (CS Mioveni), Neagu (FC Vaslui), Voican (U Cluj).

Plecări: Bornescu (U Cluj), Buşu (Chindia), Mitea, R. Barbu (CS Mioveni), Milea (Poli Iaşi), Sipovici (Farul), Enescu (Chindia), Petrovici (Concordia), Djurovici (Niksici), Komazec.

Echipa-standard: Gritti – Fl. Dumitru, Bikana, Melinte, Linares – Neagu, Mustivar, Negru, Borza – Dina, Opriţa.

 

14. VOINŢA SIBIU, antrenor Alexandru Pelici

Achiziţii: Străuţ (Arieşul Turda), Miclea (Gaz Metan Mediaş), Zăgrean (FC Timişoara), Postolache (Delta Tulcea).

Plecări: Şomodean (CS Otopeni), Coman (Corona Braşov), Antohi, Neguţ, I. Matei, Martinescu (Gloria Buzău), Cigan.

Echipa-standard: Miron – Străuţ, Maghici, Forika, S. Bar – Miclea, Postolache, Beza, I. Popa,  Dâlbea – Zăgrean.

 

15. FCM TÂRGU MUREŞ, antrenor Marius Lăcătuş (nou)

Achiziţii: Firţulescu (Alki Larnaca), Cordoş (Frosinone), Ljubojevici (Osijek), Homei (Dinamo), Bujor (Zalaegerszeg), Sepsi (FC Timişoara), G. Kiriţă (Bursaspor)

Plecări: Issa Ba (Gaz Metan Mediaş), Diego Ruiz (Antofagasta), Cavalli (Voghera), Caparco, Donadoni, Goia (Luceafărul Oradea), Didi (Oţelul).

Echipa-standard: Albuţ – Gugu, G. Kiriţă, Ghionea, Sepsi – Ilieş, Pădureţu, Fl. Dan, Bumba – S. Buş, Subotici.

 

16. SPORTUL antrenor Daniel Isăilă.

Achiziţii: C. Lungu (Astra), S. Stancu (Lankaran), Novac (Oţelul), D. Varga (Kuban).

Plecări: Popescu, Samoilă, Ormenişan, Irimia, Cheţan, Nicola, Secăreanu, Raţiu (Gaz Metan), Maxim.

Echipa-standard: C. Lungu – S. Stancu, Farmache, Lung, Ghinga – Varga, Lungu, V. Lazăr, Ferfelea – Curelea, L. Dobre.

 

17. CONCORDIA, antrenor Laurenţiu Reghecampf (nou)

Achiziţii: Serediuc (CS Otopeni), Teuţ, Baruch, Iancu, Dinu, Filip, A. Popa (toţi de la FC Snagov), Krumov (Cernomoreţ Burgas), Lachev (Lokomotiv Sofia), C. Vila (Antigua FC), Alex Dos Santos (Internacional), Adi Rocha (Energie Cottbus), Simao Edenilson (Atletica Colorado, Brazilia), Guilherme (Duque de Caxias), Paulinho (Astra), Petrovici (Petrolul), Chiacu (Ceahlăul).

Plecări: P. Marin (retras), Vitinha (L. Razgrad), V. Badea (Farul), Stere (Corona Braşov), Bălţoi (Kaysar), Iliescu, S. Pană, Dumitrescu, Alin Stoica (toţi la CS Otopeni), Bozga, Galiassi, Salem, Bira.

Echipa-standard: Kolev – Edenilson, Guilherme, Lachev, Petrovici – I. Iordache, Paulinho, Chiacu, V. Munteanu – Mihalcea, Dos Santos.

 

18. CS MIOVENI, antrenor Marian Pană (nou).

Achiziţii: Năstăsie (FC Argeş), Ispir, Zuluf (ambii Victoria Brăneşti), R. Barbu (Petrolul), Voiculeţ (FC Braşov), Ad. Voicu (Delta Tulcea).

Plecări: Dina (Petrolul), Tănasă (Alki Larnaca), Dică (Viitorul Constanţa), Vasile Gheorghe, G. Neagu (UTA), Hăisan (Poli Iaşi), Neaga.

Echipa-standard: Coca – I. Voicu, R. Barbu, Ad. Iordache, Olteanu – Năstăsie, Ispir, Zuluf, Enache – Voiculeţ, Ayza.

 

Etapa a 19-a

Vineri, 2 martie

FC Braşov – Pandurii – ora 18 (Digisport 1)

CFR Cluj – FCM Târgu Mureş – ora 20.30 (Digisport 1)

Sâmbătă, 3 martie

Voinţa Sibiu – Astra – ora 15.30 (Digisport 1)

Rapid – „U” Cluj – ora 18 (Digisport 1)

Dinamo – Gaz Metan – ora 20.20 (Antena 1)

Duminică, 4 martie

Petrolul – FC Vaslui – ora 19.30 (Digisport 1)

CS Mioveni – Steaua – ora 21.30 (Digisport 1)

Luni, 5 martie

Ceahlăul – Sportul – ora 19 (Dolcesport 1)

Concordia – Oţelul – ora 20.30 (Digisport 1)

 

 

Clasament

1. Dinamo                   18        12        4          2          32-10   40

2. CFR Cluj                 18        12        3          3          37-14   39

3. Rapid                      18        11        4          3          30-17   37

4. Steaua                     18        9          5          4          24-14   32

5. Oţelul Galaţi            18        9          4          5          17-14   31

6. Pandurii                   18        8          6          4          29-18   30

7. FC Vaslui                18        9          3          6          28-17   30

8. „U” Cluj                  18        7          7          4          24-18   28

9. Astra Ploieşti           18        6          7          5          17-17   25

10. Ceahlăul                18        5          7          6          16-23   22

11. Gaz Metan                        18        6          3          9          26-31   21

12. FC Braşov             18        5          5          8          18-17   20

13. Petrolul                  18        4          6          8          15-21   18

14. Voinţa Sibiu          18        4          5          9          12-22   17

15. FCM Tg. Mureş    18        3          7          8          17-25   16

16. Sportul Stud.         18        2          8          8          17-31   14

17. Concordia             18        2          5          11        12-32   11

18. CS Mioveni           18        2          3          13        12-42   9