Mâine seară, la Sala Polivalentă, Gala „Invincibilii 7 – BăTaie în carne vie”: Viorel Simion îl va „bombarda” pe Ryan Sermona în Bănie

0
655

După ce s-a inaugurat cu o gală K1, Sala Polivalentă din Bănie va găzdui mâine seară, începând cu ora 21, şase meciuri de box profesionist. Gala „Invincibilii”, organizată de fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, va avea ca main-event meciul Viorel Simion şi Ryan Sermona. Românul Viorel Simion (31 de ani), îşi va pune pentru a doua oară în joc centura de campion internaţional WBC la categoria pană, avându-l ca adevrsar pe filipinezul Ryan Sermona (25 de ani). „Bombardierul” Simion are ca obiectiv principal meciul pentru titlul mondial, preconizat a se disputa anul viitor, iar despre el Rudel Obreja a spus că este cotat mai bine decât Lucian Bute în acest moment. „Aştept meciul cu nerăbdare, sper ca publicul să fie în număr mare şi să mă susţină, fiindcă le promit spectacol şi o victorie. Nu ştiu multe despre adversar, am văzut doar o repriză din meciurile sale şi mi s-a părut un boxer agresiv, însă pe stilul meu, fiindcă agreeze astfel de adversari. Aştept să mă bat pentru titlul mondial, aşa că tratez meciul acesta extrem de serios. Dacă am ocazia, îl fac KO pe Sermona!” a declarat Simion, care a ţinut să precizeze că idolul său rămâne Lucian Bute. Filipinezul a fost succint, mărginindu-se să spună că va contribui din plin la spectacolul anunţat: „Îmi place Craiova, este un oraş frumos şi ospitalier, iar sala este nouă şi frumoasă. Sunt onorat să mă bat aici şi voi da totul pentru victorie”. Cântarul oficial va avea loc astăzi, iar Simion mai trebuie să piardă câteva sute de grame până atunci. „Bombardierul” Simion a câştigat toate cele 15 meciuri la profesionişti (6prin KO), în timp ce Sermona are 14 victorii (8 prin KO) şi 3 înfrângeri (1 KO). Biletele se găsesc la casele Sălii Polivalente şi costă 35 de lei (intrare generală) şi 100 de lei la fotolii.

Obreja: „La anul, Simion se bate pentru titlul mondial”

La conferinţa de presă la care a participat şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, Rudel Obreja a confirmat că Simion este mare favorit şi la anul se va bate pentru titlul mondial, dar nu crede că va fi un meci scurt cu Sermona. Fostul preşedinte al FRB a făcut propagandă boxului profesionist, anunţând extincţia celui amator şi a adăugat că îi aşteaptă pe Leonard Doroftei şi Feri Vaştag la gala din Bănie. „Mă bucur că avem ocazia să organizăm această gală la Craiova, un oraş cu tradiţie în box şi care va reînvia cu această ocazie. Sper ca sala să fie plină şi craiovenii să se bucure de un adevărat spectacol. Simion este favorit, dar să nu vă aşteptaţi la un meci scurt. Săptămâna aceasta plec la Cancun, pentru aniversarea a 50 de ani a WBC şi voi încerca să definitivez meciul pentru titlul mondial al lui Viorel Simion. Îi aştept pe Doroftei şi Vaştag la Craiova, între noi nu sunt conflictele pe care le prezintă presa, ne leagă multe, am fost colegi, ne-am mirosit transpiraţia unul altuia şi nu putem avea meciuri acum. Totuşi, boxul profesionist nu poate avea rival în cel amator, fiindcă în România legile sunt împotriva performanţei. Oricum, sunt multe ţări în care nu se mai pune deloc accent pe boxul amator, fiindcă galele profesioniste sunt mai spectaculoase şi au rating”. Obreja a făcut o predicţie interesantă, anunţând că unul dintre boxerii care se vor bate la Craiova, Bogdan Dinu, va fi primul „greu” al României campion mondial la profesionişti. „Peste câţiva ani, Bogdan Dinu va fi primul român campion mondial, însă din păcate nu-i va mai prinde pe fraţii Klitschko, fiindcă aceştia se vor retrage între timp” a spus Obreja. Dinu se va bate într-un meci de 6 runde cu germano-ghanezul Ben Nsafoah chiar înainte ca în ring să urce Viorel Simion.

Fight-cardul Galei „Invincibilii” de la Craiova

categoria semigrea: Ionuţ Stanciu vs. Vygaudas Laurinkus (Lituania) – 4 runde

categoria super mijlocie: Romeo Păun vs. Konstantins Sakara (Letonia) – 6 runde

categoria uşoară: Ciprian Apollo vs. Evgheni Gheşev (Bulgaria) – 4 runde

categoria grea: Lucian Bot vs. Aleksandrs Selezens (Letonia) – 6 runde

categoria grea: Bogdan Dinu vs. Ben Nsafoah (Ghana) – 6 runde

categoria pană – WBC International: Viorel Simion vs Ryan Sermona (Filipine) – 12 runde