China: O nouă etapă în dezvoltarea puterii sale navale

0
370

Pe fondul tensiunilor teritoriale cu vecinii săi, China a parcurs o nouă etapă în afirmarea sa ca putere militară. Duminică, 25 noiembrie a.c., Ministerul Apărării de la Beijing a anunţat efectuarea cu succes a primei apuntări a bombardierului de vânătoare Shenyang J-15 pe Liaoning, primul portavion chinez oficial admis în serviciu activ, la 25 septembrie a.c.. Televiziunea centrală chineză a difuzat imagini cu unul dintre aceste zboruri şi aterizarea pe portavion a unui aparat de zbor pilotat de Dai Mingmeng, şeful de escadron al unui regiment de aviaţie al flotei Mării Chinei Orientale, din cadrul Armatei populare de eliberare (APE), potrivit Mirror Evening News, citat de China Deily. După Dai, patru alţi piloţi au aterizat pe portavion, a raportat duminică PLA Day. Aterizările au fost calificate ca precise de Xu Yongling, fost pilot de încercare şi expert în aviaţia militară. „Este echivalentul unui progres în aviaţia militară” a spus el pentru China Deily. La rândul său, Zhang Junshe, directorul adjunct al Institutului militar de cercetări în probleme maritime, a comentat pentru televiziunea publică: „Este o etapă importantă pentru portavionul chinez şi îl apropie de capacitatea de luptă”. Realizate la lumina zilei, testele de decolare şi aterizare vor fi completate de aceleaşi exerciţii în timp de noapte, apoi de antrenamente privind interceptarea de avioane inamice şi de distrugere a unor obiective pe mare. „Având în vedere experienţa altor ţări, noi trebuie să mai aşteptăm cel puţin doi ani pentru ca bombardierele noastre de pe portavioane să poată deveni deplin operaţionale”, a mai spus Zhang Junshe. Portavionul Liaoning a fost construit plecând de la carcasa unuia de 67.000 de tone, clasa Amiral Kuzneţov, destinat marinei sovietice, dar a cărui construcţie a fost întreruptă după căderea URSS, în 1991. Carcasa a fost cumpărată în 1988 din Ucraina, renovată în şantierul naval Dalian. Portavionul Liaoning dispune de un sistem de apontaj dintre cele mai sofisticate din lume. Prima generaţie chineză de bombardiere J-15, poreclite „Rechinul zburător”, a fost dezvoltată, potrivit experţilor, de Shenyang Aircraft Corp, o filială a industriei de aviaţie chineze. Cel puţin 12 prototipuri au fost proiectate şi utilizate în timpul încercărilor. Potrivit agenţiei Xinhua, J-15 poate transporta rachete aer-aer, aer-sol şi anti-nave, dar şi bombe teleghidate. Dezvoltat pe modelul avionului rusese Suhoi SU-33, el dispune de o tehnologie şi de un armament extrem de perfecţionate. Specialiştii americani Dave Collins şi Andreev Erickson, profesori la şcoala americană de marină, estimează că J-15 va avea capabilităţi aerodinamice echivalente sau superioare tuturor bombardierelor deţinute de armatele regionale, exceptând F-22 Raptor, de fabricaţie americană. Progresele făcute de China îngrijorează vecinii săi, în primul rând Japonia, a cărei decizie de a naţionaliza arhipelagul Senkaku, în Marea Chinei Orientale, a alimentat tensiunile regionale. Pentru a răspunde la ameninţarea marinei chineze, Japonia a iniţiat o alertare a marinei sale de război. Încă din luna februarie, această ţară a organizat o ceremonie de prezentare a ultimului său tip de distrugător de portelicoptere, în curs de fabricaţie. Dacă Japonia se apără construind un portavion ofensiv, ceea ce va viola Constituţia japoneză, China este de părere că această ţară va putea foarte uşor transforma aceste nave în portavioane de luptă.