„Căutătorii de Povești” poposesc la Craiova

0
1050

Au traversat ţara în lung şi în lat în căutarea poveştilor ascunse în biblioteci şi le-au reunit într-o singură carte. 60 de biblioteci, 10 săptămâni, aproape 50 de poveşti despre oameni cărora biblioteca le-a schimbat viaţa în bine… Patru autori – Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu, Cătălin Ştefănescu şi Irina Păcurariu – semnează primul volum dedicat bibliotecilor publice din România, care este lansat, astăzi, și la Craiova, după ce, vineri, a fost prezentat în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus” de la București. Evenimentul are loc la ora 12.00, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

Volumul „Căutătorii de Poveşti” este rezultatul primei campanii de promovare a bibliotecilor publice din România, care a consemnat schimbările și efectele în comunitate datorate dezvoltării bibliotecilor publice locale. Campania este inițiată de Programul „Biblionet”, o investiție de 26,9 milioane de dolari în România pe o durată de cinci ani și care își propune facilitarea accesului la informație prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. Prin acest program, până la finalul anului, peste 2.000 de biblioteci vor fi dotate cu 9.441 de calculatoare și echipamente aferente.

Lansarea la Craiova a primei cărți dedicate bibliotecilor publice din România, scrise de Irina Păcurariu, Cătălin Ştefănescu , Radu Paraschivescu și Vlad Petreanu, are loc astăzi, la prânz, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman”. Vă aşteaptă să descoperiți povești adevărate, pline de culoare și personaje pitorești unul dintre autori – Vlad Petreanu, cunoscut jurnalist și om de televiziune din Romania și, nu în ultimul rând, un blogger celebru. La eveniment și-au anunțat participarea și Scott Andersen – director adjunct al Programului „Biblionet”, şi Ion Prioteasa – preşedintele Consiliului Județean Dolj. Li se alătură eroi ai poveștilor și bibliotecari din sudul ţării şi, bineînţeles, gazdele: Lucian Dindirică – directorul Bibliotecii Județene și Nicoleta Traşcă – coordonator „Biblionet”.