Actori craioveni pe scena Naționalului din Cluj

0
325

Spectacolul Teatrului Național „Marin Sorescu” „O scrisoare pierdută”, cu Claudiu Bleonț (Ștefan Tipătescu) și Cerasela Iosifescu (Zoe Trahanache) în rolurile principale, este prezentat astăzi, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Regizat de Mircea Cornişteanu, spectacolul TNC – primit elogios de critica de specialitate, ca și de publicul larg – propune o „imagine coerentă şi reuşită asupra societăţii actuale, transpusă prin textul lui Caragiale, fără clişeele cunoscute, proaspătă şi vie, cu umor şi modernizată inteligent şi deloc ostentativ” (Monica Andronescu, revista Yorick).

În alte roluri pot fi văzuți îndrăgiții actori craioveni Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Adrian Andone, Nicolae Poghirc, Valer Dellakeza, George Albert Costea, Ștefan Cepoi, Ștefan Mirea, Raluca Păun, Tudorel Petrescu, dar și regizorul Mircea Cornișteanu, cel care joacă rolul Pristanda, înlocuindu-l, astfel, pe actorul Constantin Cicort, indisponibil o perioadă.

După cum au precizat reprezentanții TNC, spectacolul este prezentat în cadrul proiectului Clubului Lions Transilvania, iar fondurile strânse vor fi direcţionate în totalitate Asociaţiei Autism Transilvania pentru a sprijini eforturile acestora de integrare a copiilor cu afecţiuni din spectrul autist.

 

«În seria de montări Caragiale, după vizionarea mai multor „Scrisori pierdute” și… „neregăsite” în spectacole, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova propune, în regia lui Mircea Cornișteanu, un spectacol remarcabil. Regizorul lasă liber spectatorul să gândească asupra ce se petrece pe scenă și să compare cu realitatea curentă pe care o trăiește zilnic; nu îl forțează prin nici un efect teatral exagerat plasat. Spectacolul ne arată… lumea în care trăim, fără nici un artificiu de trimitere spre actualitatea curentă. Rămâne una din puținele reușite regizorale de astăzi pentru a demonstra cât de contemporan ne este Caragiale… Chiar dacă știe sau se întâmplă să nu cunoască „O scrisoare pierdută”, spectatorul se amuză copios și nu simte cum trece timpul reprezentației, doar constată sensurile unei realități pe care nici un talk show tv nu o poate prezenta atât de adevărat…». (Ileana Lucaciu, „Spectator”)

 

«Chiar dacă actualitatea lui Caragiale a devenit o axiomă cu valențe de loc comun, îndelung exploatată în spectacole mai mult sau mai puțin reușite, Mircea Cornișteanu pariază pe contemporaneitate și câștigă, atât prin prospețimea și curajul viziunii regizorale, cât și prin creațiile actoricești absolut memorabile. Dacă, în alte montări, caracterele erau caricaturizate, vulgarizate, îngroșate până la monstruos sau înghesuite în limitele ridicolului ieftin, versiunea de la Craiova reașează personajele în zona firescului, atât de simplu în viața reală și atât de complicat de materializat pe scenă». (Gabriela Hurezean, „Cronica Română”)