Spitalul Judeţean a ratat clasarea în categoria întâi

0
348

Ministerul Sănătăţii a decis să lase Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova în afara topului unităţilor sanitare din ţară cu nivel de competenţă foarte înalt. Cel mai mare spital din Oltenia se găseşte doar în categoria a doua şi, dacă nu va îndeplini o serie de condiţii pe care şi le-a asumat, la începutul anului viitor poate chiar să mai retrogradeze o poziţie.

În urmă cu câteva luni, Ministerul Sănătăţii a hotărât ca unităţile sanitare cu paturi din întreaga ţară să fie clasificate în funcţie de nivelul de competenţe în cinci categorii. Această împărţire este foarte importantă întrucât de ea va depinde şi modul în care vor fi finanţate sau dotate cu aparatură medicală spitalele.

Deşi ar fi dorit să se găsească între cele mai bune unităţi sanitare din ţară, deocamdată, reprezentanţii Spitalului Judeţean din Craiova trebuie să se mulţumească doar cu categoria a doua. Şi aici însă trebuie să se îndeplinească un plan de conformare. În acest sens, managerul unităţii sanitare, conf. univ. dr. Florin Petrescu, a anunţat că vor fi luate o serie de măsuri, intenţionându-se, printre altele, înfiinţarea unui cabinet de boli infecţioase, a unui compartiment de genetică medicală şi angajarea unui medic hematolog.

„Noi am depus documentaţia pentru a ne încadra în categoria întâi cu plan de conformare. Ministerul Sănătăţii a decis să fim în categoria a doua, fapt ce descrie situaţia reală existentă în momentul de faţă. Nu este rău, însă ne dorim să avansăm în categoria întâi. Avem anumite probleme pe care trebuie să le rezolvăm şi, în acest sens, vom face acele modificări care se impun. Aşteptăm inclusiv să se decidă situaţia Centrului de Cardiologie. Această problemă nu este a noastră, ci între Ministerul Sănătăţii şi cei de la Cardiologie”, a declarat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Planul de conformare, o piatră de încercare

Nici celelalte unităţi sanitare cu paturi de pe raza judeţului Dolj nu se plasează în poziţii foarte bune. Astfel, Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova se găseşte în categoria a patra ca nivel de competenţe, iar Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova intră în categoria 2M (monospecialitate) cu plan de conformare. În categoria a patra au fost repartizate şi spitalele din Filiaşi, Segarcea, Calafat şi Băileşti. De asemenea, Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare se află în categoria a V-a, iar Centrul de Cardiologie – în categoria 2M cu plan de conformare. „O parte din spitale au fost încadrate cu plan de conformare. Asta pentru că nu îndeplineau toate condiţiile pentru a intra în categoria respectivă. Dacă până pe 31 decembrie a.c. nu realizează ceea ce şi-au asumat, pot fi declasificate. La fel de bine pot însă să treacă într-o categorie superioară”, a precizat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Până în prezent, cinci unităţi sanitare din ţară au fost clasificate în categoria întâi de competenţă, dar cu condiţia să respecte un plan de conformare. Este vorba de Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara,  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Iaşi.

Majoritatea unităţilor sanitare din judeţ, în categoria a patra

Categoria întâi este cea a unităţilor cu un nivel de competenţe foarte înalt. Adică spitale care asigură asistenţă medicală la nivel regional, nu doar pentru populaţia din judeţul respectiv, ci şi pentru judeţele limitrofe. Acestea trebuie să dispună de cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane corespunzătoare. Spitalele de categoria a doua sunt unităţile sanitare cu nivel de competenţă înalt. Ele deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate. Majoritatea spitalelor doljene au fost inclus, însă în categoria a IV-a. Aici se găsesc unităţile sanitare cu nivel de competenţă bazal ce se adresează pacienţilor cu afecţiuni cu grad mic de complexitate.