Ion Victor Toader, grefierul de la Curtea de Apel Craiova arestat preventiv la sfârşitul săptămânii trecute pentru trafic de influenţă, rămâne după gratii. Colegii săi i-au respins recursul formulat împotriva măsurii arestării preventive luată faţă de el de Tribunalul Dolj la solicitarea procurorilor DNA Craiova. Ba mai mult, în aceste condiţii, având în vedere că aceasta este a treia şi cea mai gravă abatere comisă de bărbat şi că a adus atingere imaginii justiţiei, conducerea Curţii de Apel Craiova a decis, ieri, după audierea în comisia de disciplină, să-i desfacă lui Toader contractul de muncă.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au judecat, joi, recursul formulat de Ion Victor Toader, grefier al Secţiei I Civile de la Curtea de Apel Craiova declarat împotriva arestării preventive pe 29 de zile, măsură luată faţă de el sâmbăta trecută, de Tribunalul Dolj. După ce l-au audiat cu privire la faptele de care este acuzat de către procurorii anticorupţie, respectiv trafic de influenţă, dar şi cu privire la legalitatea şi temeinicia arestării preventive, judecătorii au anunţat că se vor pronunţa ulterior în privinţa cererii de eliberare făcută de Toader.
Apoi, în faţa comisiei de disciplină a Curţii de Apel Craiova, Ion Victor Tader a dat o notă explicativă şi a susţinut că îi pare rău de cele întâmplate şi este conştient că, prin faptele sale, a stricat imaginea justiţiei. Comisia în faţa căreia s-a prezentat a considerat că grefierul Ion Victor Toader a încălcat codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate şi a adus atingere imaginii justiţiei. În aceste condiţii, ieri, conducerea Curţii de Apel Craiova a hotarât desfacerea contractului de muncă al grefierului Toader, mai ales că acesta mai are două abateri la activ. Mai precis, în octombrie 2008 a fost mutat disciplinar pentru 3 luni la Judecătoria Craiova, iar în octombrie 2011, tot pentru 3 luni, la Judecătoria Filiaşi. În ambele cazuri, grefierul a fost sancţionat pentru că „nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de serviciu”.
De acum foştii săi colegi au decis şi respingerea recursului ca fiind nefondat, astfel că bărbatul rămâne în continuare după gratii.
Reamintim că Ion Victor Toader a fost arestat preventiv la solicitarea procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Craiova, care îl acuză pe bărbat că, în perioada 2011 – 9 noiembrie 2012, a pretins şi primit în mod injust, de la 8 persoane, suma totală de 28.500 de euro. „Inculpatul a primit aceşti bani susţinând că, în calitatea sa de grefier la Curtea de Apel Craiova, va interveni pe lângă magistraţi din cadrul aceleiaşi instanţe, învestiţi cu judecarea unor cauze penale privind persoanele de la care a primit banii sau apropiaţi ai acestora, cărora le va da aceşti bani pentru a-i determina să pronunţe soluţii favorabile persoanelor care au remis sumele de bani sau apropiaţilor acestora”, după cum au comunicat procurorii DNA Craiova.
Vineri, 9 noiembrie a.c., grefierul a fost prins în flagrant imediat ce a primit de la o persoană, în acelaşi scop, suma de 2.000 de euro.