Şcoala „Sf. Dumitru” în sărbătoare

1
1198

Anual, în paralel cu Zilele Craiovei, Şcoala Gimnazială “Sf. Dumitru” îşi cinsteşte patronul spiritual. Ca de obicei, Ziua Şcolii este marcată printr-o serie de activităţi şcolare şi extracurriculare, menite să întărească legătura dintre această instituţie de învăţământ şi comunitatea locală. Cea mai complexă manifestare o reprezintă dezbaterea judeţeană cu tema “Şcoala modernă pe înţelesul copiilor”, având drept obiectiv principal stimularea motivaţiei şi a inovaţiei didactice în vederea creşterii calităţii actului educaţional. Deşi se adresează, în principal, cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar doljean, şi-au anunţat participarea şi profesori din judeţele Argeş, Olt, Vâlcea.

Pe lângă această activitate, ce poartă girul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi al Casei Corpului Didactic Dolj,  s-au organizat o serie de manifestări cu elevii şi părinţii acestora, atât la nivelul şcolii, cât şi la nivel local, în cadrul programului centralizat, de Zilele Municipiului Craiova. Cei mici, de la ciclul primar, au defilat într-o paradă a costumelor ecologice, au prezentat lucrări în cadrul unei expoziţii de colaje şi desene sub genericul “Chipul şcolii mele”, au participat la concursuri şi jocuri distractive, la expoziţia cu vânzare „Sărbătoarea roadelor toamnei”, la „Carnavalul poveştilor”, dar şi la concursul de creaţii literare „Şcoala mea frumoasă, în zi aniversară”.

Elevii de gimnaziu au luat parte la concursul de eseuri cu tema „Şcoala – templu al educaţiei”, dar şi la crosul „Sf. Dumitru”, organizat anual pe velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu”. De asemenea, s-au implicat în Evenimentul de la Casa Bibescu, „Five o’clock”, la concursuri ştiinţifice, pe discipline: „Misterele Terrei”, „Pătrate magice şi rebusuri”, „Craiova de ieri şi de azi”.

De asemenea, cu acelaşi prilej, actualii şi foştii performeri ai şcolii au fost premiaţi în cadrul unei gale anuale, de către reprezentanţii Asociaţiei „18 Orizonturi” a Profesorilor şi Părinţilor de la Şcoala Gimnazială „Sf. Dumitru”. Au fost evidenţiaţi şi recompensaţi premianţii olimpiadelor şi ai concursurilor şcolare internaţionale, naţionale, regionale şi judeţene, din diferite domenii: creativ, ştiinţific, cultural-artistic şi sportiv. „Toate aceste activităţi urmăresc popularizarea experienţelor educative ale şcolii în rândul comunităţii didactice naţionale, implicarea elevilor în diverse activităţi care au ca finalitate formarea personalităţii lor, abordarea actului educaţional din perspectivă tradiţionalistă şi modernistă, promovarea imaginii şcolii atât în cadrul comunităţii, cât şi la nivel naţional”, a declarat profesorul Ion Sfredel, directorul şcolii “Sf. Dumitru” din Craiova.

1 COMENTARIU

  1. Ar fi fost MUUUULT mai indicat sa organizeze aceste activitati doamna Maroiu, exdirector, care, evident din motivele politice la mare pret in zilele noastre, a fost inlocuita de acest Sfredel, fara prea mare legatura cu procesul instructiv educativ, si, de asemenea fara nicio legatura cu Scoala 18, “Sf. Dumitru” pe care doamna Maroiu a condus-o cu multa daruire, seriozitate si competenta pe parcursul a cel putin 2 mandate. ….Si scoala mers de minune. Sa vedem de acum incolo…ma indoiesc.
    oricum, domnul Sfredel n-a fost in stare sa ocupe un post de director prin concurs (situatie reala) ci doar prin delegatie…data de alti “competenti”, asa..ca el.

Comments are closed.