Băut la volan, a lovit o căruţă şi a părăsit locul faptei

0
352

Un tânăr din Băileşti care, băut fiind, la volan, a provocat un accident de circulaţie, apoi a părăsit locul faptei, este cercetat de poliţişti pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice. Evenimentul s-a petrecut luni dimineaţa, chiar în Băileşti.

Potrivit poliţiştilor, Florin Ciuciulete, de 20 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310, din cauza neatenţiei în conducere a lovit o căruţă condusă de Ionel Moţăianu, de 23 de ani, din aceeaşi localitate, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale. Şoferul şi conducătorul atelajului au stat de vorbă, încercând să stingă incidentul pe cale amiabilă, nu s-au înţeles, iar căruţaşul a insistat să meargă împreună la Poliţie. Conducătorul auto nu a fost de acord, s-a urcat în maşină şi a părăsit locul faptei fiind depistat la scurt timp de poliţişti, pe strada „Unirii” din Băileşti.

Oamenii legii l-au testat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Băileşti, unde a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Birului de presă al IPJ Dolj.