Dublu eveniment pentru Facultatea de Teologie din Craiova – Primul Muzeu de artă eclezială din Craiova

0
741

Primul Centru de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, patronat de Arhiepiscopia Craiovei prin Facultatea de Teologie, a fost inaugurat, sâmbătă, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea facultăţii. La eveniment au fost prezenţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, precum şi numeroşi invitaţi din partea  autorităţilor publice locale şi centrale, printre ei numărându-se Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, alături reprezentanţi ai mediului academic, Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, precum şi teologi din ţară şi din străinătate.

La mijlocul secolului al XIX-lea, masiva Casă Bengescu, situată pe strada Brestei, era una dintre cele mai frumoase vile boiereşti din Cetatea Banilor. Ea a aparţinut dintotdeauna influenţilor boieri Bengeşti, care au şi construit-o. În puţinele lucrări care refac imaginea veche a Craiovei, se spune că, datorită somptuozităţii sale, Casa Bengescu rivaliza cu cele ale vestiţilor boieri Otetelişeanu şi Glogoveanu, care aveau, de asemenea, domenii impresionante, care mai rezistă şi astăzi. După ce ultimul boier, Costică Bengescu, un magistrat şcolit la Paris şi ajuns preşedintele Curţii de Apel din Craiova, se stinge din viaţă, casa are un alt destin. Camerele în care se consuma viaţa privată a boierilor devin săli de clasă pentru Liceul Ortodox de Fete. Când şi acest liceu îşi închide porţile, clădirea, care între timp îşi pierde puţin câte puţin din frumuseţe, este folosită ca sediu pentru diferite instituţii.

Clădirea ajunsese într-o stare avansată de degradare

Ultima dată, interioarele Casei Bengescu au adăpostit Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj. Din cauza degradării în care ajunsese – trebuie să amintim că imobilul nu a mai suferit nici o lucrare de consolidare –, funcţionarii au fost nevoiţi să-şi restrângă activitatea în numai câteva birouri. Se ajunsese până acolo încât nu se mai putea folosi decât aripa stângă a casei, în timp ce imobilul central, care este cel mai mare şi mai frumos, a fost abandonat total. Scările somptuoase care îmbrăţişează din două părţi clădirea nu au mai putut fi utilizate din cauza vechimii, iar pereţii nu mai prezentau siguranţă. Imobilul a fost declarat inutilizabil până la o eventuală consolidare. Timp de mai mulţi ani, Casa Bengescu şi-a aşteptat salvatorii. În 2008, printr-o hotărâre judecătorească, imobilul este obţinut de Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Creştine, care, la rândul ei, o donează Arhiepiscopiei Craiova.

Lucrări migăloase la temelii de secol al XVIII-lea

Fiind într-o stare de degradare avansată, s-a ajuns la concluzia că imobilul poate fi refăcut, dar are nevoie de investiţii serioase. Monumentul istoric, clasat în grupa B, fiind construit, la rândul lui, pe un sistem de temelii şi pivniţe datând din secolul al XVIII-lea, a fost prins într-un proiect ambiţios de consolidare şi reabilitare cu finanţare europeană, cu o valoare de 16 milioane de lei (proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 5). Lucrările au început sub supravegherea Arhiepiscopiei Craiova şi au durat câţiva ani, fiind vorba de o lucrare extrem de migăloasă. Au fost consolidate toate încăperile, inclusiv subsolul, intervenindu-se şi la acoperişuri. La final, Casa Bengescu şi-a recuperat strălucirea de altădată, devenind  primul şi cel mai modern Centru de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare. Aici, în interioarele cu finisaţii fine, urmează să fie aşezat şi primul muzeu de artă eclezială din Craiova.

Laboratoare pentru viitorii restauratori

După cum au declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiova, Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare va fi pus la dispoziţia studenţilor de la disciplina Artă Sacră, din cadrul Facultăţii de Teologie, care vor învăţa chiar din acest an să restaureze obiecte vechi de patrimoniu. Imobilul adăposteşte, pe lângă muzeu, două laboratoare dotate cu aparatură modernă care ajută la recreerea liniilor şi culorilor şi, amănunt important în tratarea unui obiect vechi, la datarea acestuia. Alături de laboratoarele de restaurare a icoanelor şi a cărţilor vechi se găsesc două biblioteci de specialitate, în care se află cărţi rare pentru documentarea studenţilor, şi trei săli de curs pentru pregătirea viitorilor restauratori. Imobilul este prevăzut şi cu două depozite de carte veche, o sală de conferinţe, o sală multimedia şi trei săli pentru schimburi interculturale – Sala Italiană, Sala Franceză şi Sala Greacă.

Invitaţi speciali pentru eveniment

Inaugurarea primului Centru de restaurare a coincis cu împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Teologie de la Craiova, care şi-a deschis porţile pe 1 octombrie 1992. Dublul eveniment a fost marcat, sâmbătă, printr-o festivitate specială, găzduită chiar în fosta Casă Bengescu. Fiind un eveniment special, mai mulţi ierarhi au fost invitaţi la manifestare. ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, în calitate de gazdă, i-a primit pe ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai mediului academic. După cuvântul de bun venit şi slujba de sfinţire, săvârşită într-una dintre sălile centrului, oaspeţii au fost îndrumaţi să viziteze laboratoarele, apoi sala de conferinţe de la etaj a găzduit festivitatea omagială.

40.000 de obiecte vechi aşteaptă în depozite

ÎPS Irineu le-a spus invitaţilor că acest Centru este binevenit, întrucât în depozitele Arhiepiscopiei Craiova aşteaptă să fie restaurate nu mai puţin de 40.000 de obiecte vechi, de o frumuseţe deosebită, printre care multe icoane şi cărţi. Un alt câştig se va obţine prin formarea primilor restauratori din Oltenia, o profesie rară care îşi simte lipsa. „Inaugurarea acestui centru demonstrează că sămânţa cea bună a fost aruncată pe un teren bun şi, iată, avem astăzi bucuria să ne întrunim în această casă, să serbăm 20 de ani de învăţământ teologic şi să adăugăm zestrei materiale a facultăţii noastre un centru modern pentru restaurarea şi conservarea obiectelor de patrimoniu”, a spus ÎPS Irineu.

Invitaţii au felicitat Mitropolia Olteniei pentru această realizare, ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului accentuând faptul că, deşi are o vârstă oarecum fragedă, Facultatea de Teologie din Craiova dispune de mai multe discipline de studiu şi, acum, şi de o bază didactică mai bună decât Facultatea de Teologie din Sibiu, considerată „naşul de botez” al facultăţii noastre.