Studenţie la Craiova: între griji financiare şi sfaturi… „oficiale”

0
421

Gaudeamus igitur a răsunat, din nou, ieri, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, odată cu deschiderea anului de învăţământ superior 2012-2013. Moment mai mult sau mai puţin emoţionant pentru studenţi, dar prielnic pentru gazde şi invitaţii la festivitate de a atrage încă o dată atenţia asupra problemelor din Educaţie, create îndeosebi de insuficienta finanţare, dar şi de a da sfaturi tinerilor. „A politiza şcoala e o greşeală, a nu face politică pentru şcoală e o şi mai mare greşeală”, a afirmat senatorul Mircea Geoană. După ce s-a autodeclarat „tocilara facultăţii” în anii în care a studiat aici Litere şi Istorie, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, le-a spus „bobocilor” să nu uite să se distreze, dar şi că ar fi bine să-şi ia o slujbă, în timp ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a îndemnat să se întoarcă acasă după eventuale studii în străinătate, pentru a fi „liderii de mâine ai României”. Un an universitar plin de realizări le-au urat studenţilor şi rectorul Dan Claudiu Dănişor, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, ca şi omul de afaceri Constantin Popeci.

Peste o sută de instituţii de învăţământ superior de stat şi particular şi-au deschis porţile, ieri, în întreaga ţară, cu un număr de studenţi în anul I mai mic decât cel de anul trecut, ca urmare a scăderii cifrei de şcolarizare şi a rezultatelor slabe de la examenul naţional de bacalaureat. Pragul Universităţii din Craiova este trecut pentru prima dată de aproape 3.000 de studenţi la programele bugetate de licenţă şi de alţi aproximativ 2.000 la cele cu taxă. Pentru aceştia, pentru colegii lor din anii superiori de studiu, ca şi pentru cele aproape o mie de cadre didactice, festivitatea de deschidere a noului an universitar s-a desfăşurat, ieri-dimineaţă, în Sala Albastră, pe acordurile „Gaudemus igitur”, urmate de o slujbă de Te Deum, şi în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, ai principalelor instituţii publice, parlamentarilor de Dolj ş.a.

Rectorul Dan Claudiu Dănişor: „Nu este important să ai o diplomă, ci cunoştinţe”

Urarea de bun venit „într-o citadelă a spiritului, într-o întreprindere comună pentru un viitor mai bun” a fost adresată tinerilor de rectorul acestei instituţii academice, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor. „Universităţile trec astăzi printr-o perioadă dificilă, nu numai la noi, ci peste tot în lume. Este vorba despre o tensiune pe care o suportăm, între cerinţele unui învăţământ pragmatic şi cerinţele academismului care ne-au călăuzit întotdeauna. Se cere de la noi şi de la dvs. să devenim tehnicieni. Noi, cadrele didactice, preferăm să construim oameni de bună calitate. (…) Nu cred că învăţământul românesc trebuie să devină hiper-pragmatic, dar trebuie să ne deschidem către nevoile pe care societatea le are”, a afirmat rectorul.

Prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor le-a prezentat tinerilor Universitatea craioveană ca fiind „complexă” şi „performantă”, cu o bună bază materială, proiecte cu finanţare europeană şi implicare în programe de cercetare ştiinţifică, şi le-a atras atenţia că „nu este important să ai o diplomă, ci să ai cunoştinţele care sunt suportul acelei diplome, pentru a putea apoi să te angajezi în opera colectivă de construire a unei societăţi mai bune şi mai prospere”. „Vom face tot ce putem ca să nu vă dezamăgim aşteptările”, a adăugat acesta.

Senatorul Mircea Geoană: „Fără bani nu se poate face educaţie”

Dacă într-o zi festivă rectorul a evitat să vorbească prea apăsat despre gravele probleme financiare pe care instituţia academică le are, senatorul Mircea Geoană nu a „menajat” auditoriul. Convins că „a politiza şcoala e o greşeală, a nu face politică pentru şcoală este o şi mai mare greşeală”, acesta a folosit prilejul pentru a apostrofa clasa politică şi a acuza nerespectarea angajamentelor de finanţare corespunzătoare a Educaţiei.

„Toţi liderii politici am decis că vom acorda 6% din PIB pentru Educaţie. Şi an după an ne batem joc de un angajament pe care ni l-am asumat. Trebuie să spunem mai clar că fără bani educaţie nu se poate face. Avem astăzi sub 4% din PIB! Această Universitate are astăzi acoperit din bugetul pe care ar trebui să-l primească de la statul român mai puţin de un sfert din banii necesari să-şi plătească salariile. Acest fariseism din partea politicului din ultimii ani trebuie să înceteze! Vrem şcoală, vrem o Românie competitivă, vrem un loc în Europa şi în lume, trebuie să investim în Educaţie! Altceva nu există ca soluţie de progres”, a afirmat de la prezidiu, pe un ton ridicat, Mircea Geoană.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu: „Nu uitaţi să vă distraţi, dar şi să învăţaţi!”

Vrând-nevrând, în prima lor zi de studenţie „bobocii” Universităţii craiovene au fost prinşi între discursuri cu substrat politic, problemele din Educaţie, create de insuficienta finanţare, şi droaia de sfaturi, „iscate” din experienţa de viaţă, mai bogată sau mai modestă, a invitaţilor. După ce s-a autodeclarat „tocilara facultăţii” în anii în care a studiat aici Litere şi Istorie, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, le-a spus „bobocilor” să nu uite să se şi distreze. „Sunt cei mai frumoşi ani din viaţa dvs. E bine să profitaţi de ei, pentru că, atunci când veţi absolvi, afară vă va aştepta o junglă aproape de netrecut. E vorba de jungla căutării locurilor de muncă”, şi-a argumentat edilul afirmaţia.

După ce i-a sfătuit să se distreze, primarul i-a atenţionat pe studenţi că trebuie să mai şi înveţe. „Trebuie să fiţi competitivi, pentru că e din ce în ce mai greu să-ţi găseşti un job”, i-a avertizat Lia Olguţa Vasilescu. Ba chiar le-a sugerat să îşi ia de pe-acum o slujbă, dând exemplul personal: „Am făcut traduceri de italiană în studenţie. Vă spun că e bine să vă câştigaţi banii voştri”.

Valeriu Zgonea: „Veniţi acasă după ce terminaţi studiile în străinătate!”

Alt politician la prezidiu, alte sfaturi pentru studenţii craioveni. „Mizaţi pe pregătirea voastră, pe profesia voastră şi veţi avea numai de câştigat. Pentru mine, pregătirea şcolară a fost singura cale pentru a îmi îndeplini visul în viaţă, obiectivul. (…) Această Universitate este paşaportul dvs. pentru viitor, pentru ceea ce doriţi să realizaţi”, le-a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. „Piei, ispită!” mai că nu le-a strigat tinerilor când a venit vorba despre oportunitatea oferită acestora de a rămâne în străinătate, în cazul în care ar face acolo o parte din studii. „Veniţi acasă după ce terminaţi aceste studii! Poate că sunt vorbe mari, dar să ştiţi că România are nevoie de voi, de oameni bine pregătiţi. Dacă veţi rămâne, o parte veţi fi liderii de mâine al României!”, a susţinut acesta în faţa unui auditoriu deja iritat după un speech de aproape 20 de minute al politicianului şi cu siguranţă sătul de astfel pledoarii populiste.

Spre finalul festivităţii de deschidere a noului an universitar, alt sfat, de această dată mai realist şi echilibrat, a venit din partea omului de afaceri Constantin Popeci, reprezentant al mediului economic în Comisia pentru evaluare şi asigurarea calităţii la nivelul Universităţii din Craiova: „Aveţi încredere în voi şi în profesorii voştri!”.

***

Urări a adresat mediului academic craiovean şi Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care şi-a exprimat, totodată, aprecierea şi respectul faţă de această instituţie de prestigiu. În final, cuvântul a fost dat chiar „bobocilor”, prin vocea Claudiei Mădălina Burci, tânăra care a fost admisă cu cea mai mare medie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Craiova.

După aproape două ore de discursuri, „scena” a fost cedată artiştilor Teatrului Liric „Elena Teodorini” care, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Iosub, au prezentat în holul central al instituţiei selecţiuni din opera în concert „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: «Sunt unul din produsele Universităţii din Craiova şi sunt mândru de acest lucru. Privesc cu veneraţie la mulţi dintre dascălii mei, unii prezenţi în această sală. Vă spun celor care începeţi acum anul universitar că aţi făcut o alegere foarte bună şi că venind aici, la Craiova, practic veniţi în locurile cele mai luminoase din această regiune. Pentru că Universitatea reprezintă unul dintre punctele forte – şi nu sunt multe – cu care ne începem pledoaria în momentul în care trebuie să prezentăm această regiune. Craiova este un centru important universitar, de referinţă pentru România. Studenţii, inclusiv „bobocii”, au datoria de a duce acest renume mai departe».

 

Senatorul Mircea Geoană: «Dacă pe vremuri accesul la o diplomă universitară reprezenta aproape o garanţie pentru un loc de muncă, mai bun sau mai rău, astăzi nu mai este. (…) Provocarea nu este ca Universitatea din Craiova să fie cea mai bună din Oltenia, aici lucrurile sunt deja clare. Adevărata provocare este cum facem ca această Universitate, în următorii câţiva ani, să devină printre cele mai bune din România şi cum facem ca diploma de la Craiova să fie una invidiată şi dorită de tineri din întreaga ţară».