Debut de an universitar pentru viitorii medici

0
364

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova şi-a deschis, ieri, porţile pentru o nouă generaţie de studenţi care aspiră să ajungă chirurgi, farmacişti sau medici dentişti. Respectând tradiţia ultimilor ani, la momentul de debut al anului universitar au participat, în Aula Magna din corpul de clădire aflat în imediata apropiere a Spitalului Judeţean, peste 100 de studenţi, medici şi profesori. Printre aceştia, şi chirurgul Jose Manuel Schiappa, de la Spitalul „Infante Santo” – Lisabona, care, ieri, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Concursul dur de admitere din ultimii ani recomandă Universitatea de Medicină şi Farmacie între cele mai respectate instituţii de învăţământ din oraş. Nu degeaba, printre cei mai buni absolvenţi de liceu din Craiova au ales să concureze în vară pentru locurile scoase la concurs de UMF. În plus, reprezentanţii universităţii craiovene se laudă că mulţi dintre absolvenţii studiilor de licenţă au reuşit şi la Rezidenţiat.

Anul acesta, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova vor studia 2.580 de studenţi, înscrişi în cadrul celor patru facultăţi – Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Doctor „Honoris Causa”, acordat unui medic portughez

Festivitatea de ieri a debutat cum altfel decât pe acordurile imnului universitar Gaudeamus Igitur. A urmat, apoi, momentul discursului susţinut de la prezidiu, de rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu. Acesta a prezentat planurile pentru noul an universitar, dar şi un bilanţ al activităţii instituţiei, în fruntea căreia se află de la începutul lui 2012. Printre aspectele expuse s-au numărat cele legate de situaţia financiară, de programele de studiu, resursele umane, activitatea de cercetare, şcoala doctorală, asigurarea calităţii procesului educaţional şi inserţia profesională a studenţilor.

Un moment important în cadrul deschiderii anului universitar l-a reprezentat acordarea titlului de Doctor „Honoris Causa” chirurgului Jose Manuel Schiappa, de la Spitalul „Infante Santo” din Lisabona. Având în vedere personalitatea de prestigiu internaţional, activitatea ştiinţifică şi de cercetare, Consiliul Facultăţii de Medicină a propus, iar Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova a aprobat acordarea acestui titlu.

„UMF Craiova s-a modernizat în proporţie de peste 90%”

În acest an, Universitatea de Medicină şi Farmacie a parcurs un amplu proces de evaluare care se va încheia în luna decembrie. Toate programele de studiu din cadrul facultăţilor sunt acreditate, UMF Craiova fiindu-i acordat calificativul „Grad ridicat de încredere”. Universitatea va primi în această toamnă vizita unei comisii de experţi în educaţie medicală de la Universitatea de Medicină din Viena şi de la Universitatea din Szeged, care vor evalua Facultatea de Medicină. Iar la începutul lunii decembrie o comisie de experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene va evalua întreaga universitate.

„UMF Craiova s-a modernizat în proporţie de peste 90%. Resursele financiare sunt orientate acum cu precădere spre întreţinere curentă, informatizare, respectiv diversificarea activităţilor de învăţământ şi cercetare. Studenţii noştri beneficiază de condiţii de pregătire foarte bune în toate cele trei corpuri de clădire. Şi, cu siguranţă, cadrele didactice vor fi alături de studenţi pentru a contribui la formarea profesională a acestora. Medicina nu este doar o meserie, e o artă. Iar studiul nu trebuie să se încheie până în momentul pensionării”, a afirmat prof. univ. dr. Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Opt programe de studiu, începând din această toamnă

La nivelul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova funcţionează opt programe de studiu. Este vorba de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală, Moaşe, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, Tehnică dentară şi Medicină în limba engleză, ultimul dintre ele fiind introdu din această toamnă.

Programul de Medicină a fost acreditat de ARACIS în urma vizitei de evaluare din anul 2009. Anul trecut, acest program al UMF Craiova a fost plasat pe poziţia 4 din 14, fiind în rândul celor din categoria B, imediat după centrele Bucureşti, Iaşi şi Cluj.

În prezent, la Medicină studiază 1.628 de studenţi. Şi Medicina dentară a fost acreditată în urmă cu trei ani, numărând, în momentul de faţă, 260 de studenţi. În privinţa numărului de studenţi cuprinşi în celelalte programe de studiu, la Farmacie sunt 526, programul de Moaşe numără 82 de studenţi, cel pentru asistenţi medicali – 385, Tehnica dentară – 25, iar la balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală figurează 86 de studenţi.