Autorităţile susţin că lucrările de cosmetizare a străzilor cu probleme vor fi plătite cu bani de la bugetul de stat, fără a se cheltui vreun leu din vistieria municipală.
În prima fază, gropile au fost inventariate de către o comisie specială, înfiinţată prin decizia primarului. De câteva zile, acest recensământ al craterelor a fost terminat şi autorităţile locale au dat undă verde pentru începerea plombărilor. În ultimele două zile, au fost cârpite trei străzi, care începuseră să-şi arate uzura. Potrivit municipalităţii, s-a intervenit pe străzile “Potelu”, “Bucura” şi “Aleea 2 Bechetului”, unde gropile au fost acoperite cu petice de asfalt. “În acelaşi timp se continuă lucrările pe bulevardul “Nicolae Titulescu”, pe străzile “Râului” şi “Popoveni”. Săptămâna viitoare vor fi plombate şi gropile de pe strada “Brestei”, se menţionează într-un comunicat de presă.
Peticele, plătite cu fonduri guvernamentale
Autorităţile locale susţin că, până la sfârşitul acestei luni, ar trebui să fie finalizate lucrările de plombare pe alte cinci aplasamente, situate în toate cartierele Craiovei. Este vorba pe strada “Lămâiţei”, în cartierul Craioviţa Nouă – în zona blocului 165, limitrof cu bulevardul “Tineretului”, în cartierul Valea Roşie – adiacent cu strada “Electroputere”, pe strada “Traian Gheorghiu” – zona “Bigul Vechi” şi pe strada “Emil Gârleanu”. Potrivit autorităţilor locale, de la bugetul local nu se foloseşte nici un ban, sursele de finanţare pentru aceste lucrări provenind “de la bugetul naţional, în urma rectificării bugetare aprobate de Guvernul României, la cererea primarului Lia Olguţa Vasilescu”.