Duminica „neagră”! Doi morţi şi mai mulţi răniţi în accidente de circulaţie

0
412

Viteza excesivă, consumul de alcool la volan şi neatenţia au stat la baza mai multor accidente de circulaţie grave care s-au petrecut pe parcursul zilei de duminică în judeţ, în urma acestora un copil de 6 ani şi o bătrână de 89 de ani pierzându-şi viaţa. În plus, mai multe persoane s-au ales cu răni grave, rămânând internate în spitale sub supraveghere medicală. Poliţiştii de la Rutieră au reuşit să-l găsească pe şoferul care o accidentase pe bătrână şi fugise, pe parcursul zilei întocmind două dosare pentru ucidere din culpă şi alte cinci pentru vătămare corporală din culpă în urma evenimentelor înregistrate. 

A accidentat mortal o octogenară şi a fugit

Cel mai grav accident s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 18.30, în afara localităţii Greceşti. În şanţul de scurgere a apelor pluviale situat pe marginea drumului a fost găsit, abandonat, cadavrul unei femei, stabilindu-se ulterior că este vorba despre Alexandrina Grecu, de 89 de ani, din localitate, care fusese accidentată mortal de un autovehicul al cărui conducător a părăsit locul faptei.

Echipa operativă formată din poliţişti de la Serviciul Rutier Dolj şi poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi a ajuns la faţa locului, a demarat cercetările, în urma acestora reuşindu-se  identificarea autorului, Cosmin Corîci, de 27 de ani, din comuna Greceşti. Tânărul a fost audiat de oamenii legii, stabilindu-se că, în timp ce conducea un autoturism Opel, a lovit-o pe Alexandrina Grecu, care mergea pe partea carosabilă, după care a părăsit zona. De asemenea, în urma investigaţiilor, poliţiştii au găsit şi autoturismul Opel implicat în evenimentul rutier, pe care tânărul îl ascunsese în câmp, la câţiva kilometri de locul faptei.

Se pare că tânărul, care nu era băut, după cum s-a stabilit în urma testării cu etilotestul, s-a speriat după ce a accidentat-o pe bătrână şi din această cauză a fugit. „În cauză, poliţiştii rutieri au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Familie distrusă din cauza vitezei

Un alt accident mortal s-a petrecut cam o oră mai târziu, în apropierea comunei Goicea. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Mihai Brânzan, de 29 de ani, din Goicea, în timp ce conducea un autoturism marca Audi pe DJ 561 F, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit cu maşina de un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului, fiica şoferului, Daniela, de numai 6 ani, şi-a pierdut viaţa, în timp ce soţia sa, Lucica, de 24 de ani, şi fiul său Marius, de 5 ani, au scăpat cu leziuni uşoare. Poliţiştii ajunşi la faţa locului pentru cercetări au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei cu care circula Mihai Brânzan şi a consumului de alcool, mai ales că şoferul mirosea a băutură. Cu toate acestea, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul din Segarcea, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul este acum cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accidentele au început duminică, încă de la primele ore. Astfel, în jurul orei 4.00, Vasile Dobrin, de 43 de ani, din Craiova, taximetrist, în timp ce conducea un autoturism Logan pe bulevardul „Dacia”, din municipiu, ajuns la intersecţia cu strada „Brazda lui Novac” a efectuat virajul stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un Volkswagen condus de Daniela Nedelcu, de 25 de ani, tot din Craiova. Atât şoferul vinovat, cât şi cei doi pasageri din taxi, Tudor Dinu, de 53 de ani, respectiv Daniela Dina, de 48 de ani, ambii din Craiova, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde au primit îngrijiri şi s-a stabilit că au suferit leziuni care nu le pun viaţa în primejdie. Poliţiştii Biroului Rutier Craiova îl cercetează acum pe şoferul vinovat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Căruţaşii, victime ale şoferilor neatenţi

Ceva mai târziu, în jurul orei 6.00, la ieşirea din comuna Galiciuica, pe  DJ 561 D, Lucian Dumitru, de 60 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară Mercedes, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de o căruţă care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie de deplasare, şi a izbit-o în spate. În urma impactului, cele două femei care erau în căruţă – Aurica Toae, de 48 de ani, şi Georgeta Mitrică, de 41 de ani, ambele din Galiciuica – au fost rănite grav, fiind transportate la spital, în timp ce pe numele conducătorului auto au fost întocmite acte de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot în jurul orei 6.00, Gabriel Rudăreanu, de 20 de ani, din Băileşti, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan prin comuna Rast, pe DJ 561 D, s-a angajat în depăşirea unui autoturism care a virat la dreapta, fără să se asigure, şi s-a ciocnit de o căruţă care circula din sens opus, condusă regulamentar de Jean Nina, de 78 de ani, din Rast. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a căruţaşului, iar şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Conducători de motoscutere răniţi în accidente

Într-o zi atât de „neagră” pe drumurile din judeţ nu puteau lipsi nici accidentele în care să fie implicaţi conducători de mopede, din nefericire, într-unul din cazuri un minor fiind rănit grav. Astfel, conform poliţiştilor doljeni, în jurul orei 17.30, în comuna Sadova, Ionuţ C., de 17 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde a fost lovit de un autoturism marca Volkswagen condus regulamentar de Mihaela Iovan, de 38 de ani, din Craiova. În urma impactului, Florinel C., de 12 ani, pasager pe moped, a fost rănit grav, pe numele conducătorului mopedului poliţiştii întocmind dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.

Seara, puţin după ora 19.00, pe bulevardul „Racoţeanu” din Filiaşi, la intersecţia cu strada „Libertăţii”, Ştefănel Voinea, de 35 de ani, din localitate, în timp ce conducea un motoscuter neînregistrat în circulaţie, a derapat şi a căzut pe carosabil, accidentându-se uşor. „După producerea evenimentului rutier, bărbatul s-a deplasat la domiciliu, iar după câteva minute le-a spus părinţilor că se simte rău, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Filiaşi. Conducătorului motoscuterului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală”, a mai declarat agent principal Amelia Căprărin.