Microcomputer Service este o firmă de succes, printre puţinele care s-au menţinut pe piaţă, cu profit în fiecare an, fără datorii la bugetul de stat şi mai ales fără disponibilizări de personal. Este recunoscută ca firma care a adus mereu ceva nou în comunitate. A început în 1990, prin comercializarea de calculatoare, ulterior prin service-ul lor, iar acum este o companie de top la nivel naţional, având ca obiect de activitate fabricarea gazelor medicinale. Constantin Mândruleanu, acţionarul majoritar al companiei, ne-a vorbit cu mândrie despre faptul că societatea pe care o administrează este printre primele din Uniunea Europeană care a introdus un nou tip de oxigen medicinal. Constantin Mândruleanu este unul dintre oltenii cu care ne mândrim şi noi, afacerea sa este cunoscută atât în Viena, cât şi în Africa de Sud, iar modul în care s-a dăruit comunităţii în care trăieşte îl face unul dintre cei mai populari întreprinzători doljeni. În palmaresul său, la loc de cinste sunt trecuţi şi cei 20 de ani de administraţie judeţeană despre care vorbeşte cu mare drag.
– D-le director, descrieţi-ne, vă rog, începutul business-ului dumneavoastră. De unde aţi început şi unde vă aflaţi astăzi?
– Suntem o societate înfiinţată pe 30 martie 1990. Cred că suntem cea mai veche societate care mai fiinţează, pentru că în general societăţile care şi-au dat drumul atunci au avut o expansiune extraordinară şi, ulterior, au fost victimele controalelor financiare, diverselor capcane ale mediului de afaceri, care sunt multiple, şi, nu în ultimul rând, ale falimentelor. Sub aspectul acesta, este o mândrie pentru mine că de atunci, adică din martie 1990, suntem încă o societate de top nu numai la nivel judeţean, ci şi la nivel naţional – locul al doilea pe ţară în domeniul acesta al fabricării gazelor medicinale.
– Dar la nivelul Uniunii Europene mai sunt firme cu acest obiect de activitate?
– Suntem printre primii şi din Uniunea Europeană care am introdus un nou tip de oxigen medicinal – nou pentru noi, pentru UE, dar destul de vechi pentru SUA, Canada, Australia. Dar acest oxigen medicinal se prepară chiar în incinta spitalului, de concentratoare de oxigen, care sunt nişte dispozitive computerizate. Ori meritul nostru este Microcomputer Service. Mulţi s-au întrebat ce legătură are Microcomputer Service cu oxigenul medicinal? Este o legătură directă, adică, dincolo că este o tehnologie nouă, fiind vorba de un dispozitiv computerizat, cu computer de proces, fabrică oxigenul în incintă, dar lucrul cel mai important este asigurarea service-ului. În acest moment, colaborăm cu peste 100 de spitale din România, unde producem asemenea tip de oxigen medicinal, care înlocuieşte oxigenul la tuburi, la cisterne criogenice.
„Ne lovim de fenomene de corupţie”
– Cât este de greu să te menţii, dar şi să câştigi noi pieţe de desfacere în acest domeniu?
– Asta este o tehnologie nouă pentru Europa şi una foarte veche pentru SUA. Aici a fost dificultatea noastră cea mai mare. Fără să vrem, am afectat interesele unor firme care deţineau monopolul pe piaţă. Noi am venit cu preţuri mai mici şi nu ne-am dat seama, drept pentru care suntem în procese, în diverse demersuri de legalizare a acestui oxigen medicinal, care desigur că este legal, că dacă nu ar fi legal ar fi interzis, dar există o serie de încrengături ciudate. Din păcate, există un mediu de afaceri care nu are vechime şi sigur că ne lovim de fenomene de corupţie, de monopol de piaţă, lucruri care nu ne erau cunoscute. În condiţiile în care suntem o firmă cu capital integral românesc – dar nu numai că suntem o firmă cu capital românesc, dar e integral cu capital oltenesc –, suntem o firmă cu capital oltenesc care a introdus o tehnologie nouă în plan regional, naţional şi european. Asta apropo de începuturi, pentru că noi tot timpul am introdus lucruri noi pe piaţă.
– Dar mai exact cu ce aţi început în 1990?
– Am pornit cu calculatoarele. Acum desigur sunt la îndemână, dar pe vremea aceea, în urmă cu 20-22 de ani, exista un calculator care se numea XT, mai târziu AT, după aceea au apărut celelalte generaţii. Atunci erau chiar noutăţi în materie de utilizare, de operare, dar mai ales de service. Denumirea aceasta de Microcomputer Service este una uzuală, care se referă la toate echipamentele, pentru că toate incumbă calculatoare de procese.
De la cinci la o sută de salariaţi
– Câţi salariaţi aţi avut iniţial şi câţi aveţi în prezent?
– Am început treaba în 1990 cu cinci salariaţi, iar acum avem peste 100 de angajaţi, pentru că am început furnizarea de oxigen medicinal din 2000, fiind o tehnologie introdusă de noi în premieră şi sunt foarte mândru pentru că sunt oltean, sunt craiovean. Dacă aveam firma la Bucureşti, eram undeva în top, mă băteam acum cu Patriciu, cu Copos, aveam echipă de fotbal, cum au mai toţi marii industriaşi. Pentru că sunt din provincie, am un mare dezavantaj. Când spui Craiova, spui oraş roşu, din nefericire…
– Este greu să fii om de afaceri? Ce înseamnă acest lucru în România? Dar în Occident?
– Pe măsură ce avansezi în timp, acţionând în acest domeniu, îţi dai seama de ce în Occident cei mai respectaţi oameni şi cei mai credibili sunt oamenii de afaceri. Mult timp nu am înţeles de ce. Şi am luat-o aşa: iniţial, după o mentalitate stalinist-leninistă şi anume că poate e credibil doar pentru că are bani. Dar nu, nu acesta este adevărul. Este adevărat că omul de afaceri este singurul care produce bani. Adică, plăteşte taxe, impozite, asigură salariile, asigură dezvoltarea firmei, asigură dezvoltarea comunităţii, dar toate acestea pleacă de la faptul că el trebuie să fie mai deosebit decât alţii. Şi anume, un om de afaceri trebuie să în primul rând generos, pentru că dai nişte bani din buzunar ca să plăteşti salarii. Plăteşti taxe şi impozite. Iar dacă nu îţi pare rău înseamnă că eşti un tip generos. Trebuie să fii un tip foarte corect cu salariaţii. Nu te poţi juca cu ei. Trebuie să le asiguri salariile, trebuie să le promovezi încrederea în firmă şi în viitorul lor, trebuie să ai grijă de ei şi de problemele lor. O doamnă naşte, alta are probleme cu copii, sunt bolnavi, alţii se duc la şcoală, la alţii le mor părinţii. Probleme normale cu care se confruntă salariaţii şi care ţin de management, pentru că, dacă nu ţii de oamenii tăi, înseamnă că e puţin probabil ca aceşti oameni să lucreze cu inima deschisă.
„Ca om de afaceri, dacă ai falimentat nu primeşti nimic”
– Şi cum ar mai trebui să fie un om de afaceri...?
– Un om de afaceri trebuie să fie şi corect. Pentru că, dacă nu ar fi, ar ajunge să fie amendat de Administraţia Financiară, imediat. Dar trebuie să fii, totodată, şi bine cotat. Şi, în plus, el este mai deosebit, deoarece stă în permanenţă cu spectrul falimentului în fiecare zi. Nimeni nu stă. La bugetul de stat eşti pus în cel mai rău caz în şomaj sau ţi se mai dau şi salarii compensatorii: patru, şase, opt salarii… Ca om de afaceri, dacă ai falimentat nu primeşti nimic. Dar nu numai că nu primeşti nimic, dar eşti arătat şi cu degetul. Eşti marginalizat, chiar şi de propria familie. Omul de afaceri nu stă prea mult timp plecat, nici în străinătate şi nici la plimbare, nu iasă nici foarte des la restaurant cu familia, pentru că el trebuie să stea la birou, are zilnic probleme stringente.
– Plăţi multe taxe şi impozite la buget? Cum vă descurcaţi şi cu partea asta?
– Noi plătim pe lună la bugetul local aproximativ 1 miliard de lei. Dacă ar fi 100 de firme ca mine, asta ar însemna că în fiecare lună la bugetul local s-ar strânge 100 de miliarde de lei. Aceste taxe şi impozite, care sunt ca urmare a dezvoltării activităţii tale, îşi lasă amprenta asupra standardului comunităţii unde lucrezi. Ai oameni de afaceri puternici şi corecţi – eu vorbesc de oameni de afaceri corecţi pentru că acum au început deja să fie întreprinzători corecţi –, asta înseamnă că ai străzi asfaltate, că ai lumină mai multă, ai securitatea asigurată, te poţi plimba liniştit, asta înseamnă o dezvoltare a mediului de afaceri.
– Cu ce se mai confruntă oamenii de afaceri ? De ce ar mai avea ei nevoie?
– În primul rând au nevoie să nu existe corupţie şi au nevoie de o justiţie adecvată. Mediul de afaceri din România este rău afectat de aceste aspecte. Justiţia nu funcţionează cum trebuie, asta înseamnă că oricine te poate păcăli în contractele comerciale, dai în judecată, pierzi banii, poate între timp şi achită, dar ce mai contează, pentru că tu dai faliment. Îţi vine organul de control aiurea, îţi face un proces-verbal că nu ai plătit TVA, dai în judecată, justiţia în genere dă dreptate statului, pentru că nici justiţia nu are timp să studieze dosarul aşa cum trebuie. Aşadar, justiţia şi corupţia. Într-un stat în care, din păcate, corupţia este foarte evaluată, corupţia promovează non-valoare. Adică, scoţi bani, îţi plăteşti locul şi ţi-l asiguri tot cu bani, fără valoare. Corupţia nu ne avantajează pe noi, oamenii de afaceri.
Fiecare partid şi-a recompensat susţinătorii cu câte un job la stat
– Dar birocraţia este la fel de nocivă ca şi corupţia?
– Cu birocraţia este o poveste mai veche, care s-a dezvoltat după 1990. Fiecare partid politic, pentru a-şi plăti susţinătorii, a făcut tot ce este posibil când a ajuns la putere să-i recompenseze, adică să-i angajeze la unităţi de stat. Ai lipit trei afişe, ai un post de inspector la instituţia respectivă. Fiecare partid politic aşa a procedat. Şi aşa se explică de ce s-au îngroşat rândurile celor care muncesc la stat. Aşa că, la un moment dat, au fost angajaţi fără să fie nevoie. S-au făcut posturi pentru ei. De ce ne-a deranjat acest lucru? Pentru că noi, fără să ştim, am aflat după ani şi ani de zile că împrumuturile pe care le făceam la FMI şi la instituţii internaţionale erau folosite pentru plata salariilor şi pensiilor. Un lucru inacceptabil! Nu poţi să trăieşti într-o ţară în care pentru pensionarii – care, de fapt, săracii, şi-au plătit contribuţia ani la rândul – să te împrumuţi la instituţii financiare ca să le plăteşti o pensie minimă.
– Să înţeleg că este o problemă de funcţionare a statului român?!
– Acesta este un stat care nu funcţionează bine, el şi-a ales un drum greşit. Bineînţeles că noi judecăm ca nişte manageri care ne-am apucat de o treabă iar viitorul nouă nu ne este indiferent. Prin urmare, concluzia este că aparatele instituţiilor administrative sunt suprasaturate, iar atunci când s-a pus problema reducerii salariilor sau a disponibilizării de personal au avut loc tensiuni sociale, care au condus la ce au condus şi nu pot face bine aşa ceva. Prin urmare, cred că pentru instituţiile administrative şi ale aparatului de stat se impune clar o reducere de personal şi promovarea valorii.
„O societate condusă de politicieni proşti”
– Ce fel de societate suntem acum? Cine ne conduce, de fapt?
– Până la urmă suntem o societate condusă de politicieni proşti, politicieni care sunt departe de a fi cu adevărat, iar oamenii care sunt în conducerea unor instituţii, cam 80% din ei, nu au valoare, se mai strecoară vreo 20%, că, de, asta e… Ceea ce înseamnă că societatea este condusă după regulile unor oameni care nu au valoare sau aplică gândirea altora. Că asta înseamnă să nu ai valoare, că dacă ai avea, te-ai impune.
– Fonduri europene… Le-aţi accesat până acum? Sunt utile dezvoltării mediului de afaceri?
– Din nefericire, şi aprobarea proiectelor se face pe baze subiective. Noi am accesat de două ori şi de două ori am fost refuzaţi. Nu spun că a fost cel mai bun proiect, dar am plătit o firmă specializată din Bucureşti ca să-mi facă proiectul şi am fost eliminaţi din motive puerile, am contestat şi degeaba. Aceste fonduri se alocă aleatoriu de acei oameni de care vorbeam anterior şi, în plus, şi pe criterii politice. Fondurile sunt binevenit, bineînţeles. Şi chiar şi aşa sunt binevenite. Nu am luat noi, dar au luat alte firme. Şi acest lucru este bun. Bine că a luat cineva. Dar să se facă treabă bună. Însă istoria ne-a demonstrat că sunt firme care au luat banii şi i-au folosit în alte scopuri. Acesta este şi motivul pentru care Bruxelles-ul a mărit vigilenţa faţă de acordarea acestor fonduri pentru România, pentru că şi în Bulgaria sunt aceste probleme.
În Africa de Sud: şapte regi şi un împărat
– Am înţeles că în România colaboraţi cu 100 de spitale, dar aţi „atacat” şi piaţa externă?
– Desigur că am abordat şi piaţa externă. Noi avem o firmă similară, de vreun an şi jumătate, şi în Viena, se numeşte Sauerstoffmed şi se ocupă de acelaşi lucru. Suntem în perspectiva înfiinţării unei companii şi în Bulgaria. Am înfiinţat deja şi am dezvoltat o firmă cu acelaşi obiect de activitate în Africa de Sud. Acolo am avut o experienţă interesantă. Albii acolo nu circulă pe stradă, motiv pentru care am fost obligat să-mi închiriez o maşină şi am umblat numai cu maşini, dar cu şofer negru.
– De ce aţi ales Africa? Sună interesant...
– M-am gândit că dacă tehnologia pe care o introduc este nouă pentru Europa, vă daţi seama cum este pentru Africa! Şi am ales Africa de Sud pentru că este cea mai dezvoltată ţară de pe continentul african. Am avut întâlniri cu organele guvernamentale. Şi, după ce am prezentat intenţiile noastre, am constatat cu surprindere că ei te obligau, dacă dai drumul la o firmă, care se bazează pe contractele cu statul, la 24% să ai un negru. Ulterior am aflat, după ce mi-am consultat avocatul de acolo, că, în conformitate cu legislaţia din Africa de Sud, negrul are drept de veto. Şi, ca tot olteanul, dacă tot trebuia să dau 24%, de ce să dau la un singur negru? Atunci m-am hotărât să dau la mai mulţi, că imposibil să nu se certe între ei. Asta a fost gândirea… de om de afaceri.
„ Camera de Comerţ ar trebui să se implice prin avocaţii şi juriştii ei”
– Să înţeleg că a urmat şi episodul cu selecţia? Cum a fost?
– A urmat partea a doua cu selecţia negrului. Ce negru să iau?! Că nu poţi să iei orice negru de pe stradă… Trebuie să fie nişte negrii bine văzuţi, să fie influenţi. Africa de Sud este împărţită pe triburi, şapte la număr, şi fiecare trib are câte un rege. Şi atunci l-am căutat pe regele tribului din Pretoria şi am ajuns la rege. Şi i-am solicitat regelui să-mi recomande mai mulţi negrii care să facă parte din acţionariatul firmei, ca să fac acel 24%. Şi atunci m-a surprins regele: noi suntem şapte negrii, nu vă interesează să ne cooptaţi pe noi în acţionariat?! Şi aşa a rămas. Acum trebuie să mă duc înapoi să semnăm documentele. Vom fi ceva de genul… şapte regi şi un împărat! Este foarte greu să intri într-o ţară străină. În Viena am cheltuit cu înfiinţarea firmei peste 100.000 de euro şi fără niciun rezultat. Sperăm să amortizăm în timp, dar asta nu înseamnă şi succes. Mai ales pe teritoriul străin…
– Mai sunteţi membru al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj? Care ar trebui să fie rolul acestei instituţii?
– Sunt vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului din România şi preşedintele Patronatului Regional Oltenia. La Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj sunt un simplu membru, care participă la toate şedinţele. Camera de Comerţ ar trebui să fie o instituţie care să apere interese oamenilor de afaceri de corupţie şi de justiţie şi când îţi vine un organ de control, care vine şi îţi face un proces-verbal aiurea. Camera de Comerţ ar trebui să se implice, prin avocaţii şi juriştii ei. Mă gândesc că ar trebui chiar să te susţină, pentru că eşti o firmă serioasă, o firmă care îţi propui obiective serioase. Cam asta ar trebui să facă Camerele de Comerţ, pentru că au o infrastructură mult mai serioasă, mai bine dezvoltată şi sunt ajutate de Guvern. La fel şi Federaţiile Patronale. Dar deocamdată sunt departe de a-şi atinge scopul, adică de a fi o voce autentică a mediului de afaceri.
Oamenii de afaceri vor reprezentare guvernamentală
– Dar avem un Minister al Mediului de Afaceri, reprezentat de un senator de Dolj, în persoana lui Mihai Voicu. Cum colaboraţi cu acest minister? Ce vă aşteptaţi să facă pentru întreprinzători?
– Realmente nu cunosc. Nu am auzit că ar exista aşa ceva. Era Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, înseamnă că s-a transformat în Ministerul Mediului de Afaceri, care ar trebui să fie urechea noastră, să ţină cont de propunerile legislative pe care noi le facem. Bun, noi am putea individual să vorbim cu parlamentarii de Dolj, dar asta ţine de bunăvoinţa fiecărui parlamentar, dar este altceva să o spui unui minister şi printr-o voce autorizată. Din punctul ăsta de vedere nu reţin ca acest minister să fi apelat la companiile fruntaşe, să fie consultate vizavi de schimbarea legii, de facilităţi, de intervenţii sau adoptarea unor directive europene care sunt foarte bine cotate în Occident şi ar fi bine să le adaptăm şi noi în România. Nu ne-a abordat nimeni. Ar putea să organizeze misiuni economice de prezentare a produselor noastre. Eu am fost în Viena, în Africa de Sud, dar am mers singur. Ar fi trebuit să fie lângă mine un reprezentant al acestui minister sau să-mi faciliteze să fiu altfel cotat. Eu mă duc acolo ca un străin. Degeaba spun eu că fac acolo nu ştiu ce, degeaba îmi postez eu pe site nu ştiu ce oferte. Dacă m-ar reprezenta un organ al puterii, sigur acolo aş fi primit altfel.
– De ce nu se organizează un comitet, un grup de iniţiativă format din oameni de afaceri, reprezentanţi ai administraţiei judeţene, parlamentari, în vedere dezvoltării economice a acestei regiuni?
– Un asemenea comitet ar fi un comitet de iniţiativă care ar funcţiona pe bază de voluntariat. Trebuie să fie o asociaţie, să poţi să stai de vorbă şi cu administraţia. Bine, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, este un tip deschis şi inteligent, printre puţinii oameni cu care poţi să stai de vorbă în acest judeţ, dar sunt alţii închistaţi care te pot întreba în ce calitate le propui ceva. Adică, dacă aş sugera o asfaltare de teren, imediat mi s-ar spune că am un interes să-mi bag vreun constructor. Nu se face o astfel de asociaţie din cauza mentalităţii.
