Ford Romania semnează zilnic contracte pentru modelul B-Max, produs la fabrica din Craiova, şi se estimează că în felul acesta vor fi livrate câteva mii de unităţi până la finele primului trimestru al anului viitor. Anglia şi Germania sunt destinaţiile principale. Maşinile B-Max vor fi livrate către dealerii din România luna viitoare, până atunci noul model va fi expus la o serie de manifestări expoziţionale şi este solicitat pentru test-driver. Potrivit planurilor Ford, 93-94% din producţie urmează să fie exportată către Europa centrală şi de vest.
Acest lucru presupune un flux enorm de aprovizionare cu piese şi componente şi un alt flux enorm de produse finite, de maşini care trebuie expediate. În acest context, Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României, declara în luna iunie a.c. că nerespectarea de autorităţile române a obligaţiilor asumate faţă de Ford de a realiza o infrastructură rutieră adecvată exporturilor de autoturisme produse la Craiova ar putea face ca fabrica Ford să se răzgândească în ceea ce priveşte planurile sale de dezvoltare în România.
„La momentul privatizării uzinei de la Craiova, statul promisese companiei americane construirea a două drumuri expres – unul care să lege fabrica de Coridorul IV paneuropean de autostradă şi unul care să facă legătura între Craiova şi un port la Dunăre”, a precizat Tăriceanu, în urmă cu ceva timp.
Ajutorul de stat acordat Ford pentru investiţii, plafonat la 75 de milioane de euro
Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 de milioane de euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 de unităţi. Ford şi AVAS au încheiat în luna martie un act adiţional la contractul de privatizare a Automobile Craiova, potrivit căruia constructorul auto va produce un număr de maşini mult mai redus faţă de cel asumat, va plăti penalităţi şi va renunţa la un ajutor de stat pentru formarea profesională a angajaţilor. Documentul mai prevede că ajutorul de stat acordat Ford pentru investiţii să fie plafonat la 75 de milioane de euro. Din totalul ajutorului de stat, 38 de milioane de euro sunt acordate pentru proiectul de investiţii destinat producerii de automobile şi 37 de milioane de euro pentru proiectul de investiţii destinat producerii de motoare. Totodată, Ford se angajează la un proiect de investiţii destinat producerii de automobile în sumă totală de 618,14 milioane de euro şi la un proiect de investiţii destinat producerii de motoare de 250,9 milioane de euro.
Dezvoltarea infrastructurii de transport rutier
Îngrijorat de menţinerea locurilor de muncă, Guvernul Ponta caută în acest moment soluţii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar şi fluvial a fabricii Ford de la Craiova. Premierul s-a întâlnit luna trecută cu vicepreşedintele Ford Europa, Wolfgang Schneider, în vederea identificării de soluţii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar şi fluvial a fabricii Ford de la Craiova, principalele proiecte în derulare fiind finalizarea centurii municipiului Craiova şi dezvoltarea legăturii rutiere Craiova-Piteşti. Reprezentanţii Ford au primit asigurări şi din partea administraţiei publice locale de sprijin total.