Ziua de sâmbătă, 2 iunie a.c., a fost una importantă pentru Uniunea Social Liberală Dolj, pentru că în Craiova au poposit cei mai puternici oameni politici ai momentului, şi anume Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. Aceştia au fost însoţiţi de Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb, ministru Mediului, dar şi de alte figuri importante din partidele pe care le conduc. Motivul prezenţei acestora în capitala Olteniei, l-a constituit un miting organizat de USL Dolj în Craioviţa Nouă, dar şi faptul că cei trei au dorit să transmită în mod clar că susţin din toate punctele de vedere candidaţii Uniunii la Consiliul Judeţean Dolj şi la Primăria Craiova.
Ion Prioteasa l-a avut prezent la Craiova pe preşedintele PSD, Victor Ponta, la numai câteva săptămâni după ce acesta a fost instalat premier. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj s-a arătat optimist că victor Ponta îşi va îndrepta privirea către Regiunea Oltenia, şi în special către judeţul Dolj, acesta cunoscând toate problemele cu care se confruntă la această ora. “Este o zi importantă pentru judeţul Dolj şi pentru candidaţii USL. Niciodată nu a mai fost la Craiova atâta lume bună din politică. Premierul României, Victor Ponta, a venit pentru prima dată în aceată calitate, la Craiova. Plecând din Oltenia, ştie problemele acestei regiuni şi sunt convins că îşi va îndrepta privirea către noi, pentru a rezolva toate probleme judeţului”, a spus Ion Prioteasa. Răspunsul nu s-a lăsat mult aşteptat, premierul Victor Ponta, declarând că îi va acorda acestuia tot sprijinul din partea guvernului pe care îl conduce pentru a fi duse la bun sfârşit toate proiectele boicotate de fost guvernare PDL: „Am venit împreună cu toată conducerea Uniunii Social Liberale, cu Crin Antonescu, cu Daniel Constantin, cu colegele mele Rovana Plumb şi Ecaterina Andronescu, cu ceilalţi colegi ai noştri din Olt, din Vâlcea, din Gorj, din Mehedinţi, să vă spunem că la Dolj şi mai ales aici, în Craiova ne punem cele mai multe speranţe. Vreau să spun, ca prim-ministru, că voi sprijini Consiliul Judeţean Dolj, pe Ion Prioteasa, să ducă la bun-sfârşit toate proiectele pe care le-a început şi pe care n-a putut să le ducă mai departe doar pentru că nu era de la PDL. Şi am venit să vă spun, alături de toţi reprezentanţii USL din Craiova, din Dolj, din Oltenia, că vreau să arăt în anii care urmează că e bine pentru Oltenia să aveţi un prim-ministru care vă reprezintă şi că împreună pentru Oltenia putem să reparăm tot ce-au stricat pedeliştii şi pedeliştii care s-au vopsit în ultimul timp în alte culori”.
“Oltenia va fi roşu, galben şi albastru, culorile USL-lui”
Deasemenea Victor Ponta a spus că Regiunea Oltenia va fin în culorile USL, şi îşi doreşte ca şi municipiul Craiova să fie la fel: „Cunosc destul de bine Craiova şi craiovenii şi ştiu că, dacă-i întreb 250 de mii dintre eiar spune că ar fi mai buni de primar. Nu putem face 250 de mii de primari nici măcar la Craiova. dar vă spun cine e rău să fie primar în continuare şi cred că într-adevăr Craiova trebuie să scape de Solomon. Mai pot să vă spun că mă gândeam ce-aş face în locul craiovenilor, în locul celor din cartierul acesta care are multe probleme şi puţini politicieni care se ţin de cuvânt: l-aş alege pe Solomon sau pe Olguţa Vasilescu? Bun, dar de ce aş face această alegere? Păi Solomon e prieten cu Băsescu, Olguţa Vasilescu este cu mine prietenă şi cu cel care va fi la Cotroceni foarte repede în locul lui Băsescu, Crin Antonescu! Olguţa o să stea aici zi de zi şi o să vin eu, prim-ministru, o să vină miniştri aici, la Craiova, ca să rezolve problemele acestui municipiu. Olguţa trebuie să rezolve alături de noi problema asflatării străzilor din Craioviţa nu doar înainte de campania electorală, trebuie, împreună cu noi, să rezolve cu adevărat pentru la iarnă problema regiei de termoficare, trebuie, împreună cu noi, să facă din Craiova ceea ce a fost tot timpul, capitala educaţiei din Oltenia, capitala culturală a Olteniei, şi trebuie, pentru că m-a oprit cineva aici, când urcam pe scară, şi mi-a dat un fular pe care cred că absolut orice român îl respectă, fularul Universităţii Craiova, problema acestei echipe de fotbal. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem şi pe care putem să le facem doar împreună. Spun un singur lucru: gândiţi-vă încă o dată, toată Oltenia va fi roşu, galben şi albastru, culorile USL-lui. Vreau ca Olguţa Vasilescu să fie primarul Craiovei, vreau să fie primarul cu care să vă mândriţi şi primarul cu care Guvernul USL al României să aducă cât mai multe lucruri bune acestui oraş extraordinar, acestui judeţ extraordinar şi Olteniei. Am încredere în dumneavoastră” a spus Victor Ponta.
„Craiova este o comunitate specială”
Prezent la Craiova, preşedintele PNL, Crin Antonescu a spus că susţine candidaţii USL din obligaţie, dar pe Olguţa Vasilescu o ajută din plăcere şi din convingere: “Sensul prezenţei mele aici, împreună cu toţi colegii, alături de Lia Olguţa Vasilescu este următorul: în politică ai tot timpul obligaţii faţă de cei pe care vrei să-i reprezinţi, faţă de aliaţi atunci când faci alianţă. Este obligaţia noastră, în aceste alegeri locale să ne susţinem candidaţii, indiferent dacă sunt sau nu din acelaşi partid cu noi. Am susţinut şi susţin toţi candidaţii USL, în primul rând din obligaţie. La Craiova nu o susţin pe Lia Olguţa Vasilescu din obligaţie, o susţin din plăcere şi cu sinceră convingere. Am fost colegi în camera deputaţilor, suntem colegi în Senat. Este unul din oamenii politici care au crescut în toţi acesti ani, este un om politic matur la care disting şi admir personalitatea, curajul, careacterul. Sunt lucrui foarte importante pentru un lider de comunitate. Craiova este o comunitate specială nu doar prin forţa, prestigiul, istoria ei, ci prin faptul că a fost şi rămâne un oraş cu multe probleme, un oraş cu un mare potenţial care are nevoie de un lider onest, reprezentativ, puternic, cinstit şi devotat. Sunt într-u totul alături de ea şi de aceea mesajul meu pentru toţi liberalii şi toţi simpatizanţii PNL, este acela de a-i acorda votul Olguţei Vasilescu, în data de 10 iunie, fără nici un fel de ezitare şi cu toată încrederea”.