Nici şoc, nici uimire!

În primăvara anului 2003 Saddam Husein era răsturnat de la putere în Irak şi partidul Baas, de guvernământ pe atunci, era trimis în istorie. SUA promiteau să remodeleze lumea cu succes. Lucrurile au evoluat diferit. Schimbările declanşate n-au fost cele la care speraseră iniţiatorii. Ordinea anterioară în Orientul Mijlociu s-a prăbuşit, generând probleme serioase a căror neutralizare a necesitat eforturi din ce în ce mai mari. Ca şi în cazul Irakului, unde atacul a fost motivat de reînarmarea lui Saddam Hussein, suspectat de deţinerea de arme chimice, şi în cazul Iranului motivele sunt legate de pericolul nuclear al Teheranului. În timpul campaniei prezidenţiale din 2024, Donald Trump promisese alegătorilor că va pune capăt războaielor, nu va începe altele. A ordonat însă atacuri împotriva a 7 ţări. Abordarea faţă de Iran este nesăbuită (The New York Times). Obiectivele sunt prost definite, nu s-a obţinut sprijinul internaţional necesar pentru a maximaliza şansele unui rezultat favorabil. Deşi există anumite diferenţe, asemănările dintre asediul Iranului şi invazia Irakului din 2003 sunt izbitoare. „Furia epică”, o operaţie împotriva Iranului în ultima zi a iernii calendaristice a anului 2026, este consecinţa campaniei învolburate din Irak. Nu se ştie dacă atacatorii vor obţine un rezultat rapid, fiindcă Iranul este un adversar serios, şi pentru SUA şi pentru Israel, în ultimele decenii. Chiar în cazul unui succes militar rapid –forţele sunt oricum inegale-, pentru a evita experienţa irakiană post-conflict, consecinţele ar putea fi dezamăgitoare. Israelul speră că având sprijinul Washingtonului poate slăbi o putere regională ameninţătoare. Trump şi ideologii politici au propriile calcule. Dominaţia militară israeliană şi legăturile comerciale dintre Israel şi monarhiile din Golf vor putea permite SUA să acţioneze ca dispecer în distribuţia beneficiilor, în principal în propriul interes. Proiectele geo-economice, de care sunt interesate China, Rusia şi India, vor deveni dependente de americani. Gradul de control asupra pieţelor de materii prime va creşte. Ce se doreşte se intuieşte. Dar cum rămâne cu fezabilitatea? Trump şi aliaţii împing considerentele ideologice în plan secund, punând accentul pe beneficiile materiale. Oricum operaţia militară lansată n-are aprobarea Congresului. Trump are însă nevoie de un triumf obligatoriu, în perspectiva alegerilor care îi crează îngrijorare. În orice scenariu regiunea intră într-o nouă fază de tulburări, care vor iradia pentru nu puţină vreme. Iranul a fost supus unui atac de amploare la câteva luni de la sfârşitul războiului de 12 zile, din partea Israelului, care viza distrugerea instalaţiilor militare şi nucleare ale Republicii Islamice. De data aceasta preşedintele Donald Trump şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu anunţând operaţiunea militară „Furia epică” şi respectiv „Răgetul leului” au declarat deschis că scopul acţiunii militare comune este demontarea sistemului politic iranian şi transferul puterii către populaţie. Evenimentul era aşteptat, după ce negocierile de joi 26 februarie se încheiaseră în dezamăgirea părţii americane, chiar dacă mediatorul omanez afişa un optimism şi stabilea altă rundă de consultări. Ministrul irakian de Externe, Abbas Aragchi, declarase săptămâna trecută că Iranul nu va dezvolta arme nucleare. Totul devenise însă clar. Preşedintele american a precizat că nu mai era nimic de discutat: singurul subiect, atac comun cu Israelul sau exclusiv SUA. Până la urmă atacul a fost comun. Până acum nici SUA nici inspectorii ONU nici Benjamin Netanyahu nu au furnizat dovezi că Iranul doreşte să construiască arme nucleare. Repetăm Donald Trump este obligat să câştige. Învingătorii nu sunt judecaţi. O victorie i-ar oferi o putere de influenţă şi în politica externă, inclusiv cu referire la China. Situaţia este complicată, inamicul nu este atât de slab pe cât pare. Ucraina păleşte în fundal. Pe cât este posibil. Rusia pierde al doilea aliat în mai puţin de 2 luni. Prietenia cu Putin are limite. Liderii de la Damasc, Caracas şi acum Teheran au descoperit cu toţii că sprijinul rusesc merge doar până la un anumit punct. Europa iubitoare de pace aliată a Wasihingtonului şi în primul rând Marea Britanie nu participă limitându-se la poziţii de pace.